Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Mesajul primarului orașului Titu, Laurențiu Costache, de Ziua Micii Uniri

O zi despre unitate, demnitate și speranță, trăite frumos în orașul nostru, prin oameni și fapte.
Ieri, elevii Liceului Tehnologic Goga Ionescu ne-au oferit un moment care a emoționat întreg orașul: un marș cu un tricolor impresionant, Hora Unirii jucată în centrul orașului și un gest cu adevărat simbolic — mersul împreună către Liceul Teoretic „I.C. Visarion”, unde, alături de elevii acestuia, au participat la un vernisaj dedicat Unirii Principatelor Române, organizat cu grijă și pasiune de către Asociația Dar Development.
Toate aceste momente nu ar fi fost posibile fără implicarea și dăruirea copiilor, fără munca atentă a cadrelor didactice și fără viziunea și sprijinul directorilor de licee.
Astăzi, în parcul orășenesc, Ziua Micii Uniri a adunat laolaltă oficialități invitate, cadre didactice și copii, colegi din administrația locală și cetățeni care aleg, zi de zi, să se implice activ în viața comunității noastre și să contribuie la dezvoltarea ei.
Unirea nu este doar o lecție de istorie!
Este o stare de spirit.
Este un exemplu.
Este drumul care ne amintește că, atunci când suntem împreună, suntem mai puternici și putem construi un viitor solid pentru urmașii noștri.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor celor care cred în forța unității și în viitorul comunității noastre!
617075714 1398752268696867 4225652500847743008 n
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media