Primăria Târgoviște a dat startul lucrărilor de reabilitare și la Școala Gimnazială „Radu cel Mare” din Târgoviște. Este vorba de o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin PNRR. Este primul din cele 21 de proiecte ale administrației târgoviștene aprobate în PNRR, pentru care se a ordinul de începere a lucrărilor.
„Unitatea de învățământ amintită, face obiectul unui proiect în valoare de peste 8.000.000 lei, prin care întreg imobilul este termoizolat, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc. Totodată, în cadrul unei investiții separate, va fi amenajată și curtea școlii, inclusiv prin construirea unui teren de sport multifuncțional, cu suprafață sintetică! În același timp, toate clasele vor beneficia de dotări moderne constând în mobilier, materiale didactice sau echipamente digitale!” a spus Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Gazeta Dâmboviței și Kiss Fm Târgoviște recomandă revista www.municipiultargoviste.ro
Cine a fost Constantin I. Nicolaescu și de ce Liceul „Voievodul Mircea” ar trebui să-i poarte numele
/