Proiectul de descentralizare asumat prin răspundere guvernamentală a fost declarat astăzi neconstituțional. Astfel, legea se întoarce în parlament, iar Liviu Dragnea, cel care a coordonat proiectul trebuie să clarifice o serie întreagă de inadverțențe. Decizia de neconstituționalitate venit în principal în raport cu competenţele descentralizate şi bunurile transferate autorităţilor locale, judecătorii Curții Constituționale constatând inadvertenţe în ceea ce priveşte competenţele transferate, dar şi statutul juridic al bunurilor. În cazul competenţelor, judecătorii CC au constatat că acestea au fost menţinute în unele cazuri şi la nivel central şi la nivel local, fiind o suprapunere de competenţe, iar în alte cazuri măsurile au generat mai degrabă centralizarea acestora.
De asemenea, în cazul bunurilor s-a constatat faptul că acestea nu au un statut juridic clar, întrucât legea reglementează transferul bunurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a autorităţilor locale, respectiv din cea privată a statului în cea privată a autorităţilor locale. În schimb, prevederile legii nu sunt corelate cu cele din anexele cu descrierea bunurilor care fac obiectul descentralizării.
La Dâmbovița, fusese înființată în decembrie anul trecut o comisie care care să pregătească procesul de preluare. Urmau să fie preluate de către CJD: direcţia judeţeană pentru agricultură, oficiul de studii pedologice şi agrofizice, direcţia judeţeană de cultură şi patrimoniu, palatul copiilor, agenţiia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, agenţia pentru protecţia mediului, direcţia judeţeană de sănătate publică în ceea ce privește activitătatea privind reglementarea activităţii sanitare. Tot CJD ar fi trebuit să primească atribuţii privind autorizarea funcţionării de pensiuni şi clasificarea lor, activităţi ale ghizilor de turism, centrele de informare şi promovare turistică, structuri de primire turistică, unităţi de alimentaţie publică din municipii şi staţiuni turistice. Totul, însă, se amână până la rediscutarea legii și aprobarea uneia modificate.
Toate aceste descentralizari au un sens in contextul modificarii Constitutiei pentru a introduce o noua treapta administrativa. Realizarea descentralizarii de la nivel central la nivel judetean necorelata cu sarcinile si atributiile regiunilor va duce la o anarhie administrativa cu descentralizari si recentralizari in urmatorii ani.Unde este mintea romanilor de pe urma? Din descentralizarea prezentata nu apare in nici un fel descentralizarea de la nivel de judet la nivel de UAT pentru apropiere deciziei de cetatean.Pana acum descentralizarea a aparut ca o transmitere de sarcini la nivelele inferioare dar fara transmiterea si a resurselor financiare aferente pentru buna functionare a sistemului.
o guvernare de ratangii care au promis numai lapte şi miere:
1) lovitură de stat minuţios pregătită, cu 1,5 mil voturi ciordite eşuată,
2) vînzare OLTCHIM eşuată,
3) vînzare CFR-MARFA eşuată,
4) managementul privat la companiile de stat eşuat,
5)constituţia, regionalizarea, descentralizarea se reprogramează la calende,
6) mult aşteptatul „Acord de Parteneriat” pt utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014 – 2020 returnat de două ori pe motiv de lipsă de viziune… deci nu avem după ce urlau că Băsescu a adus fonduri prea mici,
…….. dar gata, m-am enervat, am obosit şi apoi nu ţin morţiş să le fack io decalogul negru! 🙁
important de reţinut că această „lege” a fost declarată „neconstituţională in integrum” în unanimitate de o CCR majoritar uslamistă (ei au trimis un camion de documente, judecătorii l-au aruncat în aer! :)))))) ).
pentru ce o fi şi ce o mai veni,
VOTAŢI MĂTURA!
Scrisoarea a III-a, dupa Adrian Nastase
Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
ADRIAN statea in dreapta si rosti catre sofer:
“Sper ca DRAGNEA sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa poarta la BULAU..”.