Dâmbovițenii care folosesc ruta de intrare în capitală dinspre Chitila trebuie să știe că accesul este îngreunat semnificativ după ce traficul a fost deviat și s-au impus restricții de circulație în zona 1 Mai pentru construirea magistralei M6.
“În data de 24.08.2024, intervin restricții de circulație în zona 1 MAI, prin devierea traficului din intersecția Calea Griviței – Bulevardul Ion Mihalache pentru activități pregătitoare la legătura cu actuala stație 1 Mai de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secțiunea Sud, din cadrul contractului de execuție „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1. – 1Mai-Tokyo”.
Operațiunile pregătitoare devierii de trafic se vor executa cu suportul și sub supravegherea Brigăzii Rutiere.
IMPORTANT: Restricția de trafic se va institui cu asigurarea unor variante ocolitoare, după cum urmează:
* pentru direcția dinspre Șoseaua Chitilei și Bd. Bucureștii Noi, se va circula pe ruta Strada Carpați – Strada Mircești – Strada Caransebeș;
* pentru direcția dinspre Bd. Ion Mihalache și Calea Griviței, pentru relația de ieșire din capitală, alternativa o va reprezenta ruta Strada Clăbucet – Strada Aviator Popișteanu – Strada Soveja – Pod Constanța;
Pentru pietoni, traversarea se va asigura pe la trecerile existente în capetele tronsonului de drum restricționat.
Pentru asigurarea fluenței vehiculelor pe traseele de deviere, se va institui o restricție de tonaj de 3,5t pe sensul dinspre Șoseaua Chitilei și Bd. Bucureștii Noi, cu excepția S.T.B., conform planului de trafic aprobat.
Planul de deviere a circulației este avizat conform legislației în vigoare.
Avizul este valabil în perioada 10.08.2024 – 15.11.2024. Orice modificare eventuală care ar putea interveni pe parcurs va fi anunțată printr-o informare actualizată.
Devierea traficului și semnalizarea rutieră pe zona lucrărilor se efectuează conform legislației în vigoare.
Le mulțumim pentru înțelegere tuturor participanților la trafic pe ruta mai sus menționată.
Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans european (TEN-T).
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Otopeni.
Magistrala 6 este un proiect pentru România! a transmis Metrorex.