În perioada următoare va începe asfaltare și modernizare a drumului comunal DC104 Butoiu de Jos – Valea Dadei, în comuna Hulubești. Primarul Ion Cursureanu a semnat un contract de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, program prin care comunitățile locale primesc sprijin financiar nerambursabil din parte CJD. Comuna are cinci drumuri locale și două județene, iar ținta administrației este reabilitarea completă a infrastructurii. Pentru aceasta au fost depuse proiecte pe diverse programe pentru a asigura finanțarea.
În prezent se lucrează și pe DC104A, care face legătura între satele Butoiu de Jos și Botea circa 2 kilometri finanțați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției se ridică la 1,4 milioane de lei, proiectul vizând modernizarea mai multor drumuri din județ. Porțiunea de drum din comuna Hulubești beneficiază de lucrări de reabilitare și asfaltare, menite să îmbunătățească infrastructura rutieră și să crească siguranța circulației.
Ion Cursureanu a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitatea locală, în special pentru locuitorii celor două sate, care vor avea acces mai facil și în condiții mai bune către celelalte zone ale comunei și către drumurile județene.
Tot cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, a beneficiat de sprijin financiar asfaltarea DC104 pe Valea Dadei – șanțuri, trotuare, podețe, dar și drumul de la Butoiu Sus. DC 97 Hulubești – Vârtop – Măgura a făcut obiectul unei finanțări prin „Anghel Saligny”.
Aceste proiecte prin care administrațiile locale din comunități mici, cu bugete reduse, atrag fonduri nerambursabile sunt singurele șanse prin care comunitățile se pot dezvolta. Comuna Hulubești nu ar fi putut niciodată să reabiliteze singură, cu bani doar din bugetul local, aceste drumuri. Astfel, primăria localității are tot timpul ca prioritate identificarea posibilităților de atragere de fonduri pentru proiectele locale.