kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

George Duțu și-a început al doilea mandat de primar al comunei Lungulețu

George Duțu a depus jurământul de credință pentru al doilea mandat de primar al comunei Lungulețu, câștigat în luna iunie a acestui an. Continuitatea mandatului vine și cu continuitatea proiectelor demarate în localitate, una cunoscută la nivel național pentru activitatea agricolă care se desfășoară pe teritoriului comunei Lungulețu. Un mare pas pentru pentru localitate este proiectul CNAIR de modernizare și lărgire la patru benzi a DN 7, ce va aduce o deschidere pentru noi investiții în zonă.

 

„Astăzi am avut onoarea de a depune jurământul pentru cel de-al doilea mandat în fruntea comunei noastre. Este un moment deosebit, plin de emoții, în care mă simt recunoscător pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru sprijinul pe care l-am primit de la fiecare dintre voi!

Mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Corneliu Ștefan pentru sprijinul și ajutorul acordate.
Mulțumesc reprezentanților prefecturii Dâmbovița, consilierilor locali, preoților din comună și tuturor celor prezenți pentru că ați ales să fiți alături de mine în această zi specială. Împreună, formăm o comunitate unită, dedicată dezvoltării și bunăstării comunei noastre.
În următorii patru ani, voi continua să lucrez cu aceeași pasiune și determinare pentru a realiza proiecte care să îmbunătățească viața fiecăruia dintre voi. Viziunea mea este să construim un Lungulețu mai prosper, mai modern și mai unit, unde fiecare voce să conteze.
Sunt alături de voi și aștept cu entuziasm să ne unim forțele pentru a transforma această comunitate într-un loc și mai bun pentru generațiile viitoare.
Hai să construim împreună viitorul comunei Lungulețu!”
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media