kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

GALERIE FOTO: La vară se dă drumul la distracție la Baza Crizantema!

Complexul de natație de la Baza Crizantema va fi funcțional în vara aceasta. Promisiunea a fost făcută de primarul municipiului, astăzi la o nouă inspecție pe șantierul bazei. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 33% fiind înaintate față de graficul ințial de lucrări.

“Facem toate eforturile și noi, ca și autoritate, dar și constructorul, de asemenea, dirigintele de șantier, pentru ca lucrările să fie terminate la începutul verii anului 2014, astfel încât turiștii să se bucure în sezonul estival viitor de cel mai modern complex turistic și de natație din Sudul României. O să fie un bazin foarte modern, de dimensiuni logic olimpice, 25 de metri cu 50 de metri, tribune, dotări pentru natație și pentru polo, vestiar, săli de refacere și de recuperare, tot ceea ce trebuie pentru ca o astfel de locație să poată găzdui cele mai importante competiții de natație și de polo, dar nu numai. Va fi aici și aqualand, ce se va întinde pe două hectare. Să nu uităm de parcare, cu 250 de locuri, de cele 2 piscine descoperite, două terenuri de fotbal, cu suprafață sintetică și iluminate cu nocturnă, două terenuri de tenis și unul de baschet, un amfiteatru cu 150 de locuri. Vă spuneam, din punctul meu de vedere, perla coroanei va fi dată de aqualandul pe două hectare” a precizat primarul Gabriel Boriga.

Întregul proiect se ridică la 14 milioane de euro, jumătate din sumă fiind contribuția Uniunii Europene, iar jumătate din bugetul local al municipiului.

Distribuie:

4 comentarii la „GALERIE FOTO: La vară se dă drumul la distracție la Baza Crizantema!”

  1. asa mai zic si eu, BRAVO, Gabi Boriga
    de cand asteptam sa mai vad si eu cum evolueaza lucrarile. in vara sper sa inot in acest mare bazin.

  2. ma bucur enorm de mult sa vad cum evolueaza baza de agrement „Crizantema”
    multi copii vor venii aici asa cum am venit si noi cand eram mici. bravo, domnule primar!

  3. BRAVO! CRESTE INIMA IN MINE CAND VAD CE ECHIPA AVEM IN FRUNTEA ORASULUI SI CE PROIECTE MARI REALIZEAZA. AM TRAIT SA O VAD SI PASTA .. .BRAVO DOMNULE PRIMAR!

  4. un complex de care Targoviste avea nevoie. inca un pas spre o evolutie eleganta si benefica. bravo Gabriel Boriga!

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media