Primăria Târgoviște va demara procedurile pentru rezilierea contractului de lucrări de la Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu” în urma intrării în insolvență a societății care a câștigat licitația: GENICOM SRL din județul Argeș. Conform contractului încheiat între părți, la articolul 25., pct 3, litera d, este stipulată rezilierea de drept în cazul procedurii de insolvență.
“Primăria va demara procedurile legale pentru reziliere urmând ca după expertiza tehnică, stabilirea restului de executat și informarea ADR Sud Muntenia, să relicităm lucrarea.” a precizat pentru Gazeta Dâmboviței, city managerul Gabriel Cioacă.
GENICOM a semnat contractul de lucrări de la Ienăchiță, în luna martie a anului trecut. Conform acestui contract în martie 2014, colegiul trebuia să fie gata. Societatea a lucrat însă defectuos, la începutul acestui ani proiectul ajungând abia la 25% din stadiul fizic de execuție. Din păcate, intrarea în insolvență și rezilierea vor determina o întârziere apreciabilă a termenului de finalizare, cel mai probabil panglica de la Ienăchiță urmând a fi tăiată abia anul viitor.
Colegiul VIP-urilor din Târgoviște a avut însă și alte probleme cu proiectul de reabilitare. Conform city managerului la acest moment PT-ul (proiect tehnic) se află la organismul intermediar ADR Sud Muntenia pentru revizuire. Este nevoie de corectări ale proiectului inițial, la acoperiș, șape și ferestre, acestea din urmă nefiind prevăzute pentru a se deschide.
Din cate inteleg din spusele domnului city manager au fost si greseli in Proiectul Tehnic.. Ca un bun jurist domnul director ar putea demara o actiune in instanta impotriva proiectantului. In acelas timp cine a semnat procesul verbal de receptie a proiectului din partea primariei ar trebui sa raspunda pentru neglijenta in serviciu. macar administrativ.