Sursa FOTO Facebook: Gabriel Cioacă, city managerul municipiului Târgovişte, Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia, Cristian Stan, viceprimarul municipiului Târgovişte, în vizita din 14 noiembrie 2014, la Complexul de Naţatie Crizantema Târgovişte.
Primăria Târgoviște este obligată să reliciteze proiectul de reabilitare și modernizare a centurii municipiului. Nu există altă cale pentru finalizarea acestui obiectiv finanţat prin POR – Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili.
Contractul de finanțare a fost semnat în februarie 2009. Iniţial, partea de execuție ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul de execuție de lucrări încheiat cu CAST SRL, câştigătoarea contractului de lucrări, la cererea societăţii. Licitația fost reluată î 2013, restul de lucrări de executat fiind câștigat de Tehnologica Radion. Doar că firma a intrat în insolvență, iar administratorul societății are și alte probleme legale, statul instituind sechestru. În acest condiții Tehnologica Radion nu a susținut garanția de participare, iar oferta lor, deși câștigătoare, nu mai e valabilă. Singura șansă ca obiectivul să fie finalizat este reluarea procedurii de licitație, ultima fiind anulată. Este a treia oară când proiectul Centurii Târgoviște intră în procedură pentru execuţia de licitație de lucrări.
Contactat telefonic, Liviu Mușat directorul ADR Sud Muntenia a explicat pentru Gazeta Dâmboviței că instituția pe care o conduce sprijină cu celeritate administrația locală în obținerea avizelor și a actelor necesare de la instituție, pentru ca toți banii europeni să fie folosiți pentru finalizarea proiectelor declarate câștigătoare. Mușat a fost săptămâna trecută în vizită la Târgoviște, la unele proiecte cu finanțare europeană care întâmpină dificultăți: „Am atras atenția că fiecare zi care trece este în dezavantajul nostru”. a spus Mușat.
Investiţia de reabilitare a centurii urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii, detaliate pe larg în subsolul articolului. Termenul de finalizare este de 9 luni de la data atribuirii contractului. Se aude că primăria Târgovişte ia în calcul împărţirea pe loturi a proiectului şi licitarea separată a acestora. La acest moment stadiul de executare este de aproximativ 25%.
De spus este şi faptul că proiectul european a suferit o corecţie fianciară de 25% din cauza neregulilor constatate de Autoritatea de Audit din cadrul Ministerului Dezvoltării. Şi că întârzierea lucrărilor la centură, încurca şi proiectul Crizantema, o parte din canalizarea acestuia fiind prinsă în proiectul centurii.
DETALII DESPRE LUCRĂRILE CE TREBUIE EXECUTATE ÎN CADRUL PROIECTULUI DE REABILITARE AL CENTURII MUNICIPIULUI TÂRGOVIŞTE
Obiectivul specific al contractului de finantare este modernizarea si reabilitarea drumului de centura a municipiului Targoviste, cu o lungime de 13, 808 km, prin realizarea urmatoarelor lucrari: Reabilitarea sistemului rutier existent in lungime de 13, 808 km , pe zonele in care drumul are 4 benzi de circulatie si latirea zonelor de drum cu 2 benzi de circulatie la 4 benzi acolo unde este posibil fara lucrari suplimentare. Se va realiza un tronson nou (cu 2 benzi de circulatie) pe malul drept al raului Ialomita. Reteaua de drum de centura este formata actualmente din urmatoarele tronsoane : Str. Petru Cercel -2, 70 km =ramura S (intre DN71 si DN72);Str. Laminorului ? 2, 52 km =ramura S-V (intre DN72 si DN72A);Str. Calea Campulung si Bd. Eroilor -3, 25 km =ramura V (intre DN72 si DJ712);Str. Aleea Sinaia, Str. Aleea Manastirea Dealu, str. Magrini, str. Caramidari(com Razvad) – 3, 01km = ramura Valea Voievozilor;Str.Calea Ialomitei (Canalului) – 2, 32 km = ramura E (DJ711 – DN71) ;Reabilitarea pasajului superior Targoviste Sud ( identificat in SF ca Pasaj superior Petru Cercel), in lungime totala de 237, 26 m la interiorul curbei si 250, 23 m la exteriorul curbei;Modernizarea – dublarea podului rutier Teis Nord ( identificat in SF ca Pod peste raul Ialomita la Teis) prin executarea unui pod nou, in aval de cel existent pentru doua benzi de circulatie, in lungime totala de 166, 95 m si extinderea la 4 benzi de circulatie a portiunii de drum cuprinse intre acest pod si Pasajul DN 71 (identificat in SF ca Pasajul superior pe DN 71 in Zona Targoviste Nord);Reabilitarea pasajului DN 71 ( identificat in SF ca Pasajul superior pe DN 71 in Zona Targoviste Nord), cu o lungime de 177, 7 m;Reabilitarea podului rutier Valea Voievozilor (identificat in SF ca Pod peste Ialomita la Valea Voievozilor), in lungime totala de 118, 25 m; Realizarea unei retele de canalizare pluviala si unitara cu lungimea de 11637m care va cuprinde un numar de 255 camine de vizitare si 284 guri de scurgere, 4490 racorduri la consumatori, trei statii de pompare ape uzate si pluviale si o statie de pompare ape pluviale; Reabilitarea trotuarelor pe tot traseul inelului de centura si executia unor trotuare noi ; Reabilitarea sensurilor giratorii in suprafata totala de 18187 mp si a drumurilor laterale.valoarea estimata a contractului de lucrari este :54.975.235, 78 lei fara TVA , din care 3.450.192 lei fara TVA- cheltuieli diverse si neprevazute, conform prevederilor art.28 alin.7 din OUG 34/2006 ? componente – lucrari de constructii de drumuri cu o valoare de 27.567.945 lei;reabilitarea/construirea de poduri/pasaje supraterane cu o valoare de 16.904.943 lei ;reabilitare/construirea unui sistem de canalizare cu o valoarede 4.097.640 lei.
Astia sunt traseistii?Din 2012 pana acum de ce nu au finalizat lucrarile?