kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

După 15 ani – Săvoiu, demersuri pentru reabilitarea clădirii Poștei de la Gară

         Deputatul Ionuţ Săvoiu a solicitat recent, ministrului pentru societatea informațională – Sorin Grindeanu, lămuriri cu privire la imobilul deținut de Poșta Română în zona Gării din Târgoviște, distrus de o explozie în anul 2000. Clădirea este o ruină și prezintă un potențial pericol pentru cei care tranzitează zona:

savoiu          „În municipiul Târgovişte, pe strada Gǎrii nr.3 este situată o cladire P+2 care aparţine Oficiului Judeţean de Poştă Dâmboviţa şi care în prezent este neutilizată întrucât din cauza unei scurgeri de gaze ce a avut loc în anul 2000, s-a produs explozia atât de mediatizată în perioada respectivă care a condus la pierderea unei vieţi omeneşti şi degradarea excesivă a acesteia. În vecinătatea Gǎrii C.N. C.F.R. – Staţia Târgovişte, pe Bd. Carol I, nr.51, se află un imobil – compus din teren în suprafaţă de 26,5 ha şi construcţii în suprafaţă totală de 9.200 m.p.­ proprietate publică a judeţului Dâmboviţa, unde, conform planului urbanistic zonal, vor fi realizate investiţii de mare amploare pentru municipiul Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa, printre care menţionez: Parcul Tineretului, Complexul Sportiv, Complexul Comercial etc. De la producerea evenimentului şi până în prezent, clădirea a reprezentat şi continuă să reprezinte un real pericol pentru cetăţeni, dată fiind inexistenţa plasei de protecţie împotriva căderilor de tencuialǎ  şi a cărămizilor pe trotuar”   se arătă în întrebarea adresată de deputatul social democrat, ministrului Grindeanu. Săvoiu vrea ca ministerul să lămurească situația clădirii, în cayul în care nu va putea să asigure o finanțare pentru rebilitarea ei, iar în această situație să fie trecută în patrimoniul CJD. Solicitare se bazează pe faptul că, în zonă, Consiliul Județean Dâmbovița vrea să dezvolte o zonă importantă de sericii și infrastructură.

 „În situaţia în care rectificarea bugetarǎ nu va permite finanțarea reabilitării clădirii, aveţi în vedere să iniţiaţi elaborarea cadrului legislativ care să aibă ca efect trecerea imobilului în patrimoniul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, astfel încât să existe posibilitatea accesării de fonduri europene pe una din axele prioritare ale Programului Operaţional Regional pentru remedierea situaţiei?” este întrebarea la care Săvoiu, dar şi Târgoviştea, aşteaptă răspuns, clădirea cu pricina fiind, de 15 ani, o ruină ignorată de autorităţi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media