ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dragnea de la Butimanu, cel mai tare primar pedelist din judeţ! Vezi de ce!

Ultimele alegeri, cele parlamentare, au fost o piatră de încercare pentru fostul partid de guvernământ, Partidul Democrat Liberal. În Dâmboviţa, problemele PDL au început încă din iunie, după eşecul în locale. Puţin sunt, însă cei care au anticipat rezultatele atât de slabe obţinute de PDL, sub alianţa ARD, în alegerile parlamentare. În Dâmboviţa, şocul a fost cu atât mai mare cu cât la nivel local PDL mai are încă 28 primari şi se aştepta nu să câştige alegerile, dar să obţină rezultate mult mai bune.  Marile aşteptări au fost înfrânte de valul de simpatie pro USL, iar din cele 28 de localităţi, PDL a învins la scor doar într-una singură: la Butimanu, în sudul judeţului. Aici candidaţii ARD au obţinut mai multe voturi decât cei ai USL.

Aşa că Marin Dragnea, aflat la al treilea mandat de primar sub sigla PDL, poate fi considerat cel mai puternic edil al democrat liberalilor dâmboviţeni, singurul care a reuşit totuşi să-şi ţină majoritatea electoratului aproape. Sau, mai spun gurile rele, singurul care a dorit acest lucru.

Dragnea este unul dintre cei mai bogaţi primari ai judeţului. Fost general de securitate, Marin Dragnea a apărut de mai multe ori pe prima pagină a tabloidelor naţionale pentru presupuse relaţii extraconjugale cu doamne din lumea showbizz-ului, dar şi din cauza fiului şi a Ferari-ului cu care acesta s-a afişat în capitală.

 

 

NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face în limita a 500 de caractere şi numai cu menţionarea sursei prin link valabil

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media