Ieri, în comuna argeșeană Stoenești, președinții consiliilor județene din Dâmbovița și Argeș au pus semnat, de principiu, o colaborare între cele două entități administrative pentru dezvoltarea unor proiecte cu finanțare europeană. Următorul pas ar fi supunerea protocolului votului consilierilor din cele 2 județe. Unul din proiectele vizate pentru dezvoltare comună este zona Leoata. „Pentru a pune în funcţiune un proiect cum este Leaota, durează cam între 3 şi 5 ani. Nu-i vorba că batem palma azi şi mâine se fac proiectele. Va trebui perseverenţă din partea celor două consilii(…)Vom face o prioritizare a obiectivelor care deocamdată sunt domenii, iar în funcție de şansa obţinerii finanţării, vom întocmi proiectele. Protocolul semnat astăzi se va transforma în hotărâri ale celor două consilii județene, iar proiectele europene se vor întocmi în comun. Regiunea începe așadar să funcționeze” a precizat la Stoenești, președintele CJ Argeș Constantin Niculescu.
Conform președintelui Adrian Țuțuianu, CJ Dâmbovița ar dori ca argeșenii să se implice în mai multe proiecte: „Proiectul de dezvoltare a zonei turistice Leaota, acces, eleborare planuri de urbanism zonal, infrastructură, acest proiect este unul care nu se poate realiza decât în condiţiile accesării unor fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020; reabilitarea, modernizarea drumurilor de legătură dintre cele două judeţe; gestionarea integrată a cursurilor de apă,bazinulArgeş–Vedea, regularizări, protecţii la inundaţii; dezvoltarea pomiculturii prin sprijinirea Institutului Naţional de Cercetare Pomicolă Mărăcineni, Argeş şi a Staţiunii Pomicole Voineşti, Dâmboviţa; sprijinirea învăţământului superior cu accent pe întărirea cerectării şi inovării, există universitate şi în Târgovişte şi în Piteşti; conurbaţia Bucureşti-Titu-Găeşti-Topoloveni-Piteşti, sunt locatităţi cu potenţial de creştere economică important; promovarea unor trasee turistice”.
La eveniment au mai participat primarul comunei Stoeneşti, Marin Ion şi directori din cadrul celor două consilii judeţene.
Poza furata de pe site-ul Alpinet.org. Rusine!