Ministerul Dezvoltării a lansat o hartă interactivă care indică zonele cu risc seismic ridicat din România, bazată pe valoarea de vârf a accelerației orizontale a terenului. Acest instrument este esențial atât pentru cetățeni, care pot verifica gradul de expunere la seisme în zona lor, cât și pentru autorități, care pot folosi aceste date pentru a accesa fonduri destinate consolidării clădirilor vulnerabile. Această inițiativă vine în contextul în care Guvernul României a aprobat, în perioada 2022-2023, mai multe programe de investiții gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), menite să sprijine consolidarea clădirilor publice și a blocurilor de locuințe aflate în zone cu risc seismic ridicat.
Acceleraţia terenului (a(g)) este măsura forţei cu care un cutremur poate zgudui solul într-o anumită zonă. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât riscul este mai ridicat şi clădirile din acea zonă trebuie să fie proiectate mai rezistent.
Județul Dâmbovița este împărțit în două zone în ceea ce privește valorile de vârf ale accelerației terenului pentru proiectarea la cutremur. Maximul valorii este de 0,40, dar în Dâmbovița nu există zone încadrate la maximum. În schimb o serie de localități sunt încadrate în treapta următoare: 0,35.
Lista acestora este: Moroeni, Buciumeni, Bezdead, Fieni, Pucioasa, Vârfuri, Vișinești, Valea Lungă, Glodeni, Ocnița, Gura Ocniței, Iedera, Răzvad, Gura Ocniței, Moreni, I.L.Caragiale, Dărmănești, Vlădeni, Bușcani, Comișani, Băleni, Finta, Dobra, Cornățelu, Cojasca, Cornești, Niculești, Butimanu, Răcari. În restul județului valoarea accelerației terenului este de 0,30.
Pe baza acestei hărţi, autorităţile locale vor putea cere finanţare pentru consolidarea clădirilor, locuinţelor sau instituţiilor publice, şcoli, spitale, biserici, etc. În același timp, harta ajută locuitorii să înțeleagă riscurile din zona lor și să ia măsuri de protecție