kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DÂMBOVIȚA Covid-19: Alexandru Oprea, președintele CJD, mulțumiri publice pentru cei care au ajutat spitalele din județ

Președintele CJD Dâmbovița, Alexandru Oprea, a prezentat astăzi mulțumiri publice pentru toți cei care au sprijinit, zilele acestea, efortul spitalelor din județ de a lupta cu coronavirusul. Pe lângă asigurarea asistenței medicale, sprijinul donatorilor a contat enorm și în starea de spirit a medicilor dâmbovițeni. Până la acest moment, nici un medic dâmbovițean nu a demisionat.

”Pe lângă sprijinul financiar, alocarea de peste 1 milion și jumătate de lei oferită de CJD, Țin să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în campania de donații, celor din mediul privat cât și persoanelor fizice din județul Dâmbovița, care, de mai bine de două săptămâni, de când am lansat acel apel public, au înțeles nevoile noastre. Astăzi, când vorbim, am reușit să aducem, prin implicarea acestora, 7 monitoare pentru funcții vitale, avem 5 ventilatoare, un video laringoscop, avem 6 paturi de terapie intensivă achiziționate cu sprijinul celor de la Hilderberg Cemment. Vreau să-i amintesc pe cei de la Club Rotary, Beda Impex, Cromsteel, Grupul industrial Alka, Compania Supercom, care au donat. Avem o importantă sumă de bani și de la persoane fizice care au donat și au înțeles că problematica nu este gestionată numai de secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Suntem în procedurile de achiziționare a unui aparat PCR. Dorim achiziționarea unui aparat care să permită utilizarea și după terminarea acestei pandemii, un aparat care să permită efectuarea unei game mai largi de testări. Aparatul îl putem cumpăra, însă există o problemă cu kiturile de determinare a infectării pentru că acest produs face parte dintr-un acord unic european și numărul de kituri destinate României trebuie sporit. Deci este o criză la nivelul Uniunii Europene, la nivel mondial determinată de aceste kituri.

Așadar, Club Rotary a donat 5 aparate ventilație, un laringoscop și un monitor funcții vitale, și ne mai sprijină în continuare pentru ceea ce înseamnă parte de asigurarea a unor hote și sisteme de ventilatore pentru cele două saloane de terapie intensivă pe care le facem în pavilionul exterior. Mulțumim Arhiepiscopiei Târgoviște, Crucii Roșii Dâmbovița, parlamentarilor PSD Dâmbovița pentru donarea monitorului pentru funcții vitale, Hilderberg Cement pentru cele 6 paturi de terapie intensivă și un monitor pentru funcții vitale. Vreau să precizez că în urma discuției cu domnul director au ajutat și spitalul de la Pucioasa. Ar mai fi Biserica Penticostală care ne-a dat două monitoare, Sc Hibrid Srl, Sc Nimet, domnul Ninu Gheorghe  echipament medical.

Totodată, în ceea ce privește sponsorizările în bani avem Biserica Penticostală, Sc NIMET, Banca Transilvania, Grupul Aka, avem Sc Supercom care a făcut o donație generoasă Spitalului Județean Târgoviște, dar la Pucioasa, care, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății a fost desemnat ca spital suport pentru pacienții cu COVID 19.

De asemenea mai este tenismena Sorana Cârstea, dar și  societățile Arctic și Romstyl ” a precizat Oprea.

În continuare,  oricine dorește să sprijine SJU Târgoviște, poate să o facă! Fie poate dona o sumă în contul RO45TREZ27121F370100XXXX, deschis de SJUT, la Trezoreria Târgoviște, fie poate contribui cu materiale medicale (măști, echipamente de protecție, mănuși etc.) sau aparatură. Medicii și dotările din spital vor face diferența dintre viață și moarte în fața amenințării Covid-19.

………………..

Dragi cititori, Gazeta Dâmboviței vă îndeamnă să respectați toate recomandările specialiștilor pentru a vă putea feri pe dumneavoastră și familia dumneavoastră de riscul de infectare cu noul coronavirus Covid-19.

De asemenea, respectați măsurile impuse prin ordonanța militară care limitează circulația persoanelor. Nu vă puneți în pericol pe dumneavoastră și pe cei dragi!

Să ne revedem sănătoși cu toții!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media