kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Corneliu Ștefan: Mesaj la împlinirea a patru ani de mandat

Dragi dâmbovițeni,

Au trecut patru ani de când mi-ați acordat încrederea și m-ați ales președinte al Consiliului Județean. Astăzi, privind în urmă, pot spune că această perioadă a fost una plină de realizări și de proiecte care transformă județul într-un adevărat motor de dezvoltare al regiunii.

Împreună, am reușit să deblocăm trei proiecte majore de infrastructură: DN7 Bâldana – Târgoviște, DN71 Târgoviște-Sinaia și DN7 Bâldana-Titu.

Am demarat proiecte esențiale precum Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște, centurile orașelor Pucioasa, Fieni și Găești, precum și drumurile expres Găești-Ploiești și București-Târgoviște.

Implementăm cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia, datorrită căruia am început lucrările de modernizare a peste 62 km de drumuri județene.

Sute de kilometri de rețele de apă și canalizare sunt în lucru, aducând un plus de confort în casele dâmbovițenilor.

În domeniul sănătății, am construit și dotat Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, am extins Secția de Cardiologie și am achiziționat un aparat angiograf de ultimă generație.
Suntem în proces de extindere a Secției de Primiri Urgențe, lucrăm la documentația pentru construirea unui Spital de Pediatrie și vom construi o parcare supraetajată la Spitalul Județean.

Educația a fost și rămâne o prioritate pentru mine! Achiziționăm microbuze pentru elevii navetiști și dotăm 61 de școli cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice moderne.

M-am implicat în dezvoltarea tuturor comunităților din județul Dâmbovița prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, de care beneficiază 80 de localități.

Au început lucrările la Complexul Sportiv „Dâmbovița Arena”, un proiect de care se vor bucura sportivii și iubitorii sportului din județul nostru.
Totodată, avem asigurată finanțarea pentru reabilitarea și modernizarea Sălii Sporturilor din Târgoviște, un alt important obiectiv dâmbovițean.

Toate aceste realizări sunt rodul efortului nostru comun!

Fiecare dintre dumneavoastră a contribuit la evoluția județului nostru, fie prin răbdare în fața șantierelor, fie prin feedbackul constructiv oferit. În egală măsură, sunt recunoscător colegilor din Consiliul Județean și tuturor celor care, zi de zi, fac Dâmbovița mai puternică.

Știu că mai avem multe de făcut și sunt sigur că vom reuși!
Vă mulțumesc! Mergem împreună mai departe!

Corneliu Ștefan,

președintele Consiliul județean Dâmbovița

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media