Reacție a primarului municipiului Moreni, Constantin Dinu, după apariția în spațiul public al unei scrisori deschise a senatorului USR, Dragoș Popescu, în care acesta vorbește despre reabilitarea Liceului I.L. Caragiale Moreni.
„Am constatat, cu tristețe, că un senator al României, dâmbovițean, caută tot soiul de povești și neadevăruri pentru a ieși în evidență cu așa-zise demersuri de parlamentar al statului român.
Senatorul USRPLUS Ion Dragoș Popescu, despre care nu am auzit prea multe, și-a întors turela atenției asupra municipiului Moreni, oraș unde s-a investit mult și unde procesul de modernizare continuă. A găsit de cuviință parlamentarul USR, probabil pentru a nu ieși din nota și ritmul grotesc, zgomotos, al partidului pe care îl reprezintă, să publice pe rețelele de socializare o așa-zisă scrisoare deschisă, în care își arată grija față de copiii noștri, față de școală, față de condițiile de trai oferite celor mai tinere vlăstare. Asta în condițiile în care nu am sesizat că dumnealui să fi avut vreodată o inițiativă în acest sens și nici nu l-am văzut făcând poteci pe la ușile ministerelor pentru binele dâmbovițenilor!
Spune senatorul, despre care am aflat că, într-o perioadă, cerea Poliției să închidă localurile de pe centrul vechi al municipiului Târgoviște, că Liceul I.L. Caragiale din Moreni se află într-o stare deplorabilă și că administrația publică locală a fost sesizată în nenumărate rânduri și nu s-a întâmplat nimic. Ca primar al municipiului Moreni, îl înștiințez pe senatorul USR că se înșeală și că afirmațiile culese și prezentate așa încât să arată preocupare din partea domniei sale nu concordă cu realitatea. Numai dacă ar fi urmărit de-a lungul timpului paginile de socializare ale Primăriei Moreni, și tot ar fi văzut că în orașul nostru s-a muncit și că a existat, din partea mea și a întregii echipe, o intensă preocupare pentru rezolvarea tuturor problemele comunității! Grădinițele, școlile și liceele din orașul nostru au fost mereu în atenția noastră. Nu am de gând să înșir aici și acum toate investițiile demarate și încheiate, toate proiectele pe care urmează să le implementăm.
Nu pot explica unui parlamentar aflat acum pe scaunul opoziției, membru al unui partid care a dat un ministru ce a acordat 25 de milioane euro pentru consultanța unui proiect in valoare de… 5 milioane de euro, cât și cum se muncește la noi pentru binele cetățeanului! Cu ce argumente să vii în fața unui senator care a susținut ideea șefilor săi de partid de a nu fi sprijinit Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște? Va merge pe drumul său care, politic, faptic, nu duce nicăieri.
Mă întreb de unde așa un mare interes, dintr-odată, pentru liceul nostru, pentru viața și sănătatea copiilor noștri. Îmi aduc aminte că reprezentanții USRPLUS dintr-un guvern de tristă amintire afirmau public că învățământul și sănătatea nu sunt domenii prioritare…
Domnule senator Ion Dragoș Popescu, veniți cu lucruri concrete, cu proiecte viabile, cu idei novatoare, nu căutați doar can-can-uri și elemente cu care să denigrați o administrație care a performat, care a avut mereu în atenție cetățeanul.” CONSTANTIN DINU, PRIMARUL MUNICIPIULUI MORENI