Foto: Gabriel Boriga și tatăl său, Nicolae Boriga
Bunicul actualului primar al orașului Gabriel Boriga, Ștefan Boriga a proiectat unele dintre clădirile în care își desfășoară activitatea nepotul său, actual edil. De exemplul, Casa Casătoriilor, corpul B al primăriei, a fost proiectată de bunicul lui Gabi, la vremea respectivă destinația sa fiind de bibiliotecă publică, prima de acest gen din oraș. Clădirea are vizibilitate maximă chiar de la fereastra biroului primarului.
Ștefan Boriga, era originar din Sibiu, devenind târgoviștean prin adopție în 1940, ca șef al Serviciului tehnic și de arhitectură al județului Dâmbovița. Ulterior a fost șef Serviciu Tehnic al primăriei Târgoviște. Ștefan Boriga a proiectat printre altele stadionul Târgoviște, Baia comunală și zeci de locuințe particulare din oraș. A fost și reprezentantul mirean al Dâmboviței în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor. În această calitate a întocmit documentații pentru lucrări de întreținere, reparații, consolidări la biserici din Târgoviște, la mănăstirile Viforâta și Cobia, Schitul Bunea, precum și proiectul pentru ridicarea unei noi biserici în satul Vulcana de Sus după distrugerae bisericii de către cutremurul din 1977.
Fiul său, Nicolae Boriga, tatăl actualului primar (foto) a fost prefect al județului, în anii de după revoluție. A continuat pasiunea pentru sport a tătălui, nu în arhitectură, ci susținând un doctorat cu tema “Istoria și evoluția atletismului în România”. A fost și șeful catedrei de Educație Fizică și Sport a Universității Valahia. Nicolae Boriga este unul din cei 6 români care au fost membri ai Asociației Internaționale a Statisticienilor din Atletism, în cei 60 de ani de existență a forului.
am avut onoarea si privilegiul sa il cunosc pe bunicul domnului primar,la fel c si tatal domnului primar,au fost,.sunt si vor fi mereu oameni de elita…
Felicitari pentru realizari, succes la proiectele ce sunt in derulare si incredere in ce intreprindeti pe viitor.
„Omul sfinteste locul”.
Nimeni nu s-a nascut politician, cetateanul voteaza persoana care ii ofera incredere si satisfactii, dvs. trebuie sa punctati si sa va aplecati la nevoile urbei si a locuitorilor sai.
PS: Viva sportul targovistean si nu in cele din urma dambovitean.
Faptele bune ale acestei familii pentru judet si municipiul Targoviste se transmit din tata in fiu.A nu se uita ca tatal domnului primar ,a condus judetul ca prefect intr-o perioada destul de complicata a vietii economoco-sociale a judetului si a intregii tari.Iar pe actualul primar ,chiar daca fac tensiune 20 numai cand aud de P.D.L,l-am votat si il voi vota permanent indiferent unde va candida (primarie sau europarlamentare ).Tot respectul pentru familia Boriga.
de la ruda, la ruda a iesit un om diplomat, carizmatic, care a reusit sa infrumuseteze orasul Targoviste! bravo domnule Boriga!