kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

BILANȚ: 230 de proiecte locale au primit cofinanțare din partea CJD, în ultimii patru ani

Programul Județean de Dezvoltare Loaclă prin care CJD asigură cofinanțare proiectelor locale a intrat în al patrulea an de desfășurare. Au fost finanțate în total 230 de proiecte, din care 187 în primele trei sesiuni de finanțare. Astăzi, au fost semnate încă 43 de proiecte depuse de 29 de primării: Aninoasa, Brănești, Brezoaele, Butimanu, Cobia, Corbii Mari, Costeștii din  Vale, Crângurile, Dragodana, Dragomirești, Gura Foii, Gura Șuții, I.L. Caragiale, Moțăieni, Perșinari, Petrești, Poiana, Potlogi, Produlești, Raciu, Sălcioara, Șelaru, Șotânga, Ulmi, Valea Lungă, Vișina, Vlădeni, Voinești și Vulcana Băi.

“În 2021, alături de colegi, a fost lansat Programul Județean de Dezvoltare Locală, un program unic în țară, pentru a ajuta comunitățile locale să își finanțeze proiectele de investiții.

Acest lucru a fost făcut, în primul rând, pentru a nu mai exista diferențe între rural și urban, pentru a nu mai fi discrepanțe între modul de viață la țară și cel de la oraș.

Dâmbovițenii aveau nevoie de proiecte concrete și utile, care să le schimbe și să le îmbunătățească viața, iar Consiliul Județean Dâmbovița, prin PJDL, a realizat acest lucru. În al doilea rând, datorită sprijinului financiar acordat, s-a urmărit ca primăriile să poată investi banii proprii în alte proiecte benefice comunității locale.

A fost sprijinită fiecare localitate cu tot ce a fost nevoie, fără a ține cont de culoarea politică a primarului, iar acest program poate fi considerat o reușită.

Dâmbovițenii sunt cei care au de câștigat, exact așa cum a fost promis încă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

În primele trei sesiuni ale Programului Județean de Dezvoltare Locală, 2021, 2022 și 2023, au fost finanțate 187 de proiecte depuse de 77 de primării, în valoare totală de 365.000.000 de lei. Din această sumă, Consiliul Județean Dâmbovița asigură peste 145.000.000 de lei.

Și în acest an, în cea de-a patra sesiune, instituția este alături de comunitățile locale, de dâmbovițeni, iar astăzi au fost semnate contractele de cofinanțare a 43 de proiecte depuse de 29 de primării. Din valoarea totală a acestor investiții, respectiv 119.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița va susține aproximativ 43.000.000 de lei.” a precizat Corneliu Ștefan, președintele CJD.

 Valoarea totală a investițiilor cofinanțate este de 484.000.000 de lei, din care CJD va deconta lucrări de aproximativ 188.000.000 de lei din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media