kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

BĂLENI: Administraţia locală demarează mai multe proiecte de infrastructură rutieră

Se anunţă drumuri mai bune pentru bălenari! Administraţia locală lucrează la mai multe proiecte de reabilitare a drumurilor din localitate, atât a celor comunale, cât şi a celor de exploataţie agricolă. Două dintre proiecte vor fi demarate în aproximativ două săptămâni. „Asfaltare a 700-800 de metri de drum, a cărei valoare este comasată cu câteva podeţe care trebuie executate, adică aproximativ 300 000 de lei, cu tot cu TVA. Vom lucra în mai multe zone. De exemplu, în zona Ţigănie, cum îi spunem noi, avem un drum, pe care asfaltarea nu a fost finalizată şi îl terminăm noi. Este vorba de 70 de metri neasfaltaţi. Avem pe Bolovăneşti tot o porţiune de 70 de metri. Avem pe DC 41 Băleni-Cornăţelu, adiacent, aproximativ 500 de metri de asfaltat în Poiana Târgului. De asemenea, pentru scurgerea apelor, avem trei podeţe care trebuie schimbate.”, a declarat primarul comunei Băleni. În mare parte lucrările la drumuri, care vor fi efectuate în perioada următoare reprezintă lucrări nefinalizate de fosta administraţie locală. „Un alt proiect pe care îl scoatem la licitaţie vizează o modernizare de drum şi o consolidare de mal în zona Taraş, din Băleni Sârbi şi va fi scos la licitaţie în două săptămâni.”

Totodată, acuala administraţie locală se va ocupa şi de drumurile de exploataţie agricolă, care sunt poate cele mai importante pentru bălenari. „Aceste drumuri sunt în număr de patru. Sunt în zona Băleni Sârbi, spre Taraş, două drumuri, în Lunca Mare, la Români, la Vlăduleasa, cum zicem noi, un drum şi la ieşire din Băleni spre Cornăţelu, iar două segmente de drum. Aceste drumuri sunt foarte importante, pentru că indiferent că plouă sau este timp frumos, oamenii trebuie să ajungă cu utilajele la solarii şi de aceea ne preocupă foarte mult.”, a spus primarul Florea Muşat. În maxim 30 de zile, aceste lucrări vor fi scoase la licitaţie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media