Au demarat lucrările de execuție pentru centura Găești, un drum de care se vorbește de 30 de ani. Drumul de centură este un drum județean pe două benzi care va trece pe teritoriul comunelor Dragodana, Mogoșani, Petrești și orașul Găești. CJD a semnat asocieri cu toate aceste localități.
“Au început lucrările pentru Centura Ocolitoare a orașului Găești, un proiect pe care ni l-am asumat în anul 2020Este un proiect suta la suta al Consiliului Județean Dâmbovița. Este un proiect prin care ne-a asociat cu primăria orașului Găești, cu primăria Dragodana, Mogoșani și Petrești. Este un sector de drum județean de 4,5 km care pleacă din DN 61 și se finalizează în zona fabricii Arctic. Valoarea proiectului este de peste 89 de milioane de lei, 80 de milioane prin programul național Anghel Saligny și 9 milioane cofinanțare din bugetul propriu al CJD.” a precizat Corneliu Ștefan, președintele CJD, cel care a semnat în luna decembrie contractul de execuție.
Acest proiect are o lungime de 4,5 km: 1 km se află pe raza comunei Dragodana, 1,4 km pe raza orașului Găești, 1,2 km pe raza comunei Mogoșani, iar 0,9 km pe raza comunei Petrești.
Punctul de plecare al centurii ocolitoare este zona Arctic. Se intersectează cu DN 7, unde se va amenaja un sens giratoriu. Prin Găești traversează calea ferată și, nu în ultimul rând DJ 401 A.
Pe raza celor 4.5 km vom avea 2 benzi, o bandă pe sens, 3 intersecții amenajate cu sens giratoriu (O intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN 7, o intersecție amenajată cu pasaj suprateran peste DJ 401A și o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN 61).