Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii s-a întâlnit astăzi cu oficialii județului Dâmbovița

 

COMUNICAT DE PRESĂ

E.S. domnul Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, vizită în județul Dâmbovița

 

La invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Excelența Sa domnul Giles Portman a efectuat astăzi, 3 februarie 2026, o vizită în județul Dâmbovița.

Primirea a avut loc la Muzeul de Artă din municipiul Târgoviște, iar discuțiile s-au concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și identificarea de noi oportunități de cooperare economică.

Alături de președintele Corneliu Ștefan s-au aflat: vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț-Nicolae Popa-Stănescu, deputatul Carmen Holban, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Corneliu Sălișteanu, și președintele Senatului UVT, Claudia Gilia.

Președintele Corneliu Ștefan a adus în atenția Excelenței Sale faptul Dâmbovița este un județ în plină dezvoltare, prezentându-i potențialul industrial, agricol și turistic al județului Dâmbovița, făcând referire atât la cele trei parcuri industriale, cât și la marile companii ce activează în județul nostru.

Principalele puncte ale discuțiilor au fost reluate și în cadrul unei declarații de presă susținută de președintele Corneliu Ștefan și Excelența Sa domnul Giles Portman la finalul întâlnirii.

Președintele Corneliu Ștefan: „Am avut o discuție cu domnul Ambasador, în cadrul căreia i-am prezentat oportunitățile pe care le oferă județul nostru – de atragere de investitori străini și, nu în ultimul rând, ceea ce noi am gândit pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. Am vorbit despre posibilitatea cooperării între regiuni din Marea Britanie și localități dâmbovițene. De asemenea, am abordat și posibila colaborare la nivel universitar. Îi mulțumesc încă o dată pentru prezența în județul nostru!”

E.S.  domnul Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România: „Sunt încântat să fiu în județul Dâmbovița, aici, la Târgoviște. Este prima dată când sunt aici de când mi-am început mandatul, acum 2 ani. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, cu primarul municipiului Târgoviște și cu alți oficiali. Am avut discuții utile despre colaborarea noastră și proiecte comune între Marea Britanie și România. În privința relației bilaterale, ea este la un nivel excelent, iar legăturile dintre oameni sunt destul de puternice. Este o relație bilaterală foarte importantă. Marea Britanie și România sunt două țări care gândesc la fel și care pot realiza multe împreună. Este un parteneriat strategic puternic și lucrăm constant pentru a dezvolta această relație, pentru ca toți cetățenii noștri să fie mai în siguranță și, sper, mai protejați. Sunt aici pentru a explora noi oportunități comerciale și pentru a înțelege mai bine potențialul Dâmboviței”.

Vizita în județul nostru a Excelenței Sale domnul Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, a continuat la Curtea Domnească și la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (1)  ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (3) ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (4)   ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (7)  ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (9) ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (10) ambasadorul marii britanii vizită în județul dâmbovița (11)

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media