Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a afirmat astăzi într-o conferință de presă că demersul unora dintre consilierii PNL, la care s-au adăugat și independenți, de a convoca ședință de îndată a forului administrativ pentru alegerea unui vicepreședinte și a unui președinte ATOP, este nelegală. Cele două funcții s-au vacantat prin demisia fostului consilier Jean Marinescu, numit în funcția de prefect. Președintele CJD spune că această convocare este nelegală din două motive și că nu va gira prin prezență această ședință: „Convocarea făcută de PNL nu întrunește condițiile legale din 2 motive: Unu- există o convocare făcută public de președintele CJD care acoperă temele puse în discuție (ședința are loc vineri, 19 decembrie). Doi – problemele care fac obiectul convocării nu sunt probleme care să necesite abordarea lor într-o ședință de îndată. Ca urmare astăzi consilierii PSD și unii dintre independenți nu vor participa, după cum nici eu nu voi participa. Nu am să girez nici o acțiune nelegală. Indiferent ce vor decide cu sau fără cvorum hotărârile nu pot fi catalogate decât ilegale. Voi cere Prefecturii control de legalitate” a afirmat președintele CJD.
Ţuţuianu a afirmat că liberalii nu ar fi dispuşi la negocieri şi că singurul nume avansat de aceştia este cel al lui Florin Antoniu. „Am încercat un dialog. Iulică Vladu a venit la mine de mână cu Antoniu, că au luat o decizie, că au o majoritate care îl doreşte pe Antoniu vicepreşedinte. Nu te prezinţi la o negociere cu unul de mână care este direct interesat! Ca urmare răspunsul a fost foarte clar: Dacă aţi luat această decizie puteţi să desemnaţi pe toate posturile pe cine doriţi, cu această majoritate”, a declarat Ţuţuianu. Din negocierile preşedintelui CJD face parte şi propunerea ca PNL şi PSD să ajungă la o înţelegere ca fiecare partid să aibă un vicepreşedinte, iar forul să aibă o majoritate dreapta – stânga.
În această dimineaţă, de la ora 9:00 a mai existat o discuţie cu o parte din independenţi, iar de la ora 17:00 sunt invitaţi cei din PNL la o discuţie pe tema vicepreşedintelui la sediul CJD. Punctul se află şi pe ordinea de zi a şedinţei convocate de preşedintele CJD pentru vineri, 19 decembrie, dar Ţuţuianu a atenţionat că doreşte că acest punct să fie discutat la finalul şedinţei.