kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

140 de l/mp la Valea Lungă! 25 de case sunt izolate după ruperea unui podeț

Comuna Valea Lungă este grav afectată de ploaia care a căzut astăzi peste localitate.  140 litri/mp au format viituri care au măturat totul în drum. Conform primarului Emil Negru numai pagubele depășesc bugetul localității pe 2018.

25 de gospodării din satul Lunca Morii  au rămas izolate după ce apa a rupt un podeț metalic. La acest moment, nu există cale de acces auto către gospodării. Edilul spune că abia după retragerea apelor se va  amenaja un drum provizoriu de acces prin albia râului. Probleme mari sunt și în satul Valea lui Nat. Unul din drumurile locale a devenit impracticabil, localnicii având totuși o soluție pentru accesul auto până în apropierea locuințelor, pe un drum paralel. Două case, însă, au suferit pagube importante, după ce apa a ajuns la 80 de centimetri în interiorul camerelor. Cele două familii afectate sunt în vârstă, iar primăria a făcut apel la localnici să meargă, sâmbătă, 30 iunie, să îi ajute pe bătrâni să scoată mâlul din camere.

CITESTE ȘI: MORENI: Viitură incredibilă pe Tisa, un pârâiaș care seacă pe timpul verii

Conform primarului Emil Negru, din 2001 localitatea nu s-a mai confruntat cu probleme atât de grave, deși anual a fost afectată de viituri. „Suntem depășiți financiar la nivel local” a declarat acesta pentru Gazeta Dâmbovitei, având în vedere că, deja, pentru rezolvarea problemelor din anii anteriori avea nevoie de 800 000 de milioane de lei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media