- Ședință aniversară dedicată celebrării a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa a desfăşurat astăzi, 3 aprilie a.c., în „Sala Roșie” de la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia (Corpul K), o şedinţă aniversară dedicată Zilei Jandarmeriei Române, instituţie care sărbătorește 176 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
Ședința aniversară a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, apoi au fost evocate momente din istoria Armei, după care colonel Mihai Matei, inspector șef, a dat citire mesajului Inspectorului general al Jandarmeriei Române, general-maior Alin Mastan, adresat tututor jandarmilor la moment aniversar.
La această activitate au participat Marian Tănase, prefectul judeţului, care a prezentat mesajul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, Preacucernicul Părinte Vicar eparhial Ionuț Ghibanu, care a dat citire mesajului adresat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei Nifon, Antonel Jîjîie, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Constantin Cozma, viceprimarul municipiului Târgoviște, șefii celorlalte structuri cu care colaborăm și cadre militare în activitate ale Jandarmeriei Dâmboviţa.
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, 2 ofiţeri și 11 subofiţeri au fost avansaţi în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim, iar inspectorul şef, colonel Mihai Matei i-a felicitat pentru profesinalism și rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată. Activitatea festivă s-a încheiat prin acordarea titlului de „Jandarm de Onoare al Unității” plutonierului-adjutant Dragoș CIULU pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
La mulţi ani, Jandarmeria Română!
La mulți ani, jandarmi dâmbovițeni!





Facebook
WhatsApp
TikTok


































