„Volintiru scrijelește cu unghiuțele pe la ușa PSD” declara recent preşedintele pesediştilor dâmboviţeni, Adrian Ţuţuianu. Acesta preciza şi că ştie de intenţia a liberalului de a intra în PSD Bucureşti şi că dacă acest lucru s-ar întâmpla nu l-ar interesa prea mult.
În acelaşi ton, care a consacrat războiul declaraţiilor dintre cei doi, Volintiru i-a răspus: „De ce aș lua în calcul plecarea de la PNL? Tot pe spusele oracolul Țuțuianu sau… Mă gândesc că era afectat de drumul lung de la Craiovai și înapoi, de umiditate, o avea și reumatism. Tot în ton de glumă, și eu marchez ghilimelele ca să fie limpede, propun următoarea formulă: eu merg la PSD, când el primește primul mandat de 30 de zile și mă duc președinte la PSD Dâmbovița și am închis ghilimelele. Acum, ce înțelege el din povestea asta este o chestiune care ține de IQ și nimic altceva.” a replicat Mihail Volintiru.