kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Vladu evaluează primarii! Câți i-au mai rămas! Trei au primit propuneri de excludere

Deputatul PDL Iulian Vladu, numit în fruntea organizație dâmbovițene, ar vrea sa lămurească odată pentru totdeauna situația celor 38 de primari care au câștigat alegerile în 2014, sub flamura portocalie. Între timp, multora portocaliul nu li se mai asortează cu noile drapele sub care „și dau și luptă”…

Așa că PDL se afla în situația de a nu mai avea cu cine sa defileze. 10 dintre edilii democrat liberali, sunt asa de departe de partid, că au ajuns tocmai la Peștera, la școala de toamnă a social democraților. Adică cei din Finta, Dobra, Runcu, Ciocăneşti, Măneşti, Ludeşti, Brezoaiele, Costeşti Vale, Cornăţelu, Conteşti şi Ocniţa. Primarul Târgoviștei, piesa de rezistență a PDL, s-a declarat independent după suspendarea din partid. Primarul Răcariului, altă nucă tare, și-a asortat liberalismul, care pare să-i vină mănușă în ultima perioadă. Mai există și aripa Florin Popescu, cu primarii din Fieni, Glodeni, Vârfuri, Bezdead, Gura Foii, Poiana, Corbii Mari, Brănești, Dărmanești, Valea Lungă, Iedera, Moțăieni, Râu Alb, Bărbulețu, Malu cu Flori, Șelaru, Odobești, Dragodana, Mogoșani, Hulubești și Butimanu, care au semnat proteste pro-Popescu. Mai rămân, edilii din Petrești și Crevedia care n-au călcat strâmb față de partid.

Prima măsură a fost luată în ședința BPJ de ieri, când primarii de la Hulubești, Contești și Cornățelu au primit propuneri pentru excluderea din partid! „Măsurile au fost dispuse întrucât edilii menţionaţi, care au câştigat alegerile locale din partea Partidului Democrat Liberal, beneficiind de suportul acestuia, au colaborat în campania electorală ulterioară cu adversarii politici, continuând să-şi manifeste public opţiunile pentru doctrinele acestora.” se arată într-un comunicat al partidului.

Lupta lui Vladu va fi acum să găsească liantul care să-i facă din nou, pe cei rămași, să fie o echipă capabilă să readucă dreapta la putere. Noul președinte PDL a declarat public că nu va accepta alianțe nici cu PSD, nici cu PNL. În orice caz, PDL va continua analiza, începută încă de pe vremea lui Negoiță, continuată de Jean popescu și care poate va fi finalizată de Vladu.

Distribuie:

3 comentarii la „Vladu evaluează primarii! Câți i-au mai rămas! Trei au primit propuneri de excludere”

  1. Si ce ai fi vrut sa refuze invitatia dl Prefect?un om drept ,cinstit si un bun conducator care sta in fruntea primarie Crevedia de 4 mandate nu refuza o intalnire de acest gen.Probabil tu,stefanut te jucai cu puta prin tarana..sau iti numarai zile de munca notate pe cartea de munca.(sigur nu sti ce inseamna carte de munca)

  2. Pai si cel de la Racari are un pact cu prefectul care l-a „salvat” de demitere, ca doar are incompatibilitate dovedita de ANI!

  3. sa credeti dvs ca dl primar al comunei Crevedia, Florin Teodorescu nu a calcat stramb fata de PDL.Poi intalnirea cea de taina la singurul hotel din Crevedia la care au luat parte dl Teodorescu,Prefectul Sanda (psd) si subprefectul pt a ,,parafa,, o intelegere amiabila????????????

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media