Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în calitate de parteneri, și Retromobil Club România, prin secția Scandinave, vă invită la evenimentul „Scandinavele pe drumul Brâncovenilor”, ce va avea loc sâmbătă, 6 septembrie 2025.
Acesta va urma un traseu ce nu constituie o simplă caravană de vehicule istorice, ci o punte între moștenirea voievodală, pionieratul tehnic al familiei Bibescu și pasiunea contemporană pentru conservarea patrimoniului mobil:
– Palatul Mogoșoaia (09:00 – 11:30), ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, restaurat
ulterior de George Valentin Bibescu,
– Palatul Potlogi (12:30 – 14:30), bijuterie a arhitecturii brâncovenești,
– Turnul Chindiei din Târgoviște (16:30 – 18:30), simbol al puterii voievodale.
Acest itinerariu nu este doar geografic, ci și unul al memoriei istorice. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ridicat splendidele palate de la Mogoșoaia și Potlogi, lăsând moștenire stilul brâncovenesc – sinteză între Orient și Renașterea europeană. Totodată, el a folosit și Curtea Domnească din Târgoviște ca reședință, consolidând complexul și sporind importanța sa administrativă. Simbolul acestuia, Turnul Chindiei, a rămas până astăzi martor al continuității voievodale.
După martiriul său, averea familiei a fost moștenită de nepoata Zoe Brâncoveanu care, prin alianță matrimonială, a transferat patrimoniul moștenit familiei Bibescu. Astfel, moștenirea brâncovenească s-a continuat pe linia Bibescu, din care s-a ridicat personalitatea fascinantă a prințului George Valentin Bibescu, restaurator al Palatului Mogoșoaia, primul aviator român, cofondator al Automobil Clubului Român și pionier al automobilismului.
Evenimentul va aduce în prim plan 15 – 20 de vehicule istorice scandinave, în particular modele Volvo și Saab, care vor forma expoziția auto itinerantă, cu intrare liberă, în cele 3 locuri cu o deosebită importanță istorică: Palatul Mogoșoaia, Palatul Potlogi și Turnul Chindiei.
Ceilalți parteneri ai evenimentului sunt: Ambasada Suediei în România, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, AGERPRES, Radio Trinitas, Primăria Capitalei, Rezistența prin Cultură, AMOS News, Jurnal de București.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița