kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

UPDATE: 70 de tone de deșeuri, confiscate în urma celor peste 70 de percheziții din Dâmbovița

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au pus în executare 73 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Dâmbovița, în orașul Găești și în comunele Mătăsaru, Crângurile, Ludești, Cobia, Corbii Mari și Potlogi.

În urma activităților desfășurate, până în acest moment, au fost descoperite și indisponibilizate peste 2,5 tone de materiale neferoase și au fost confiscate 70 de tone de deșeuri.

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat mai multe bunuri folosite la braconaj piscicol (dispozitive electronice, barcă, plase), precum și două arme supuse autorizării.

Activitățile sunt continuate.

Precizăm că, în sprijinul polițiștilor, au fost angrenați luptători de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, polițiști de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice, de la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, jandarmi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, comisari de la Garda Națională de Mediu și reprezentanți ai Direcției Silvice.

De asemenea, operațiunea a beneficiat de suport din partea Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media