kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Un nou produs marca Turnul Chindia: vinul “Nunta domniţei”, ce spune povestea fiicei lui Constantin Brâncoveanu

” Cele două produse lansate deja până acum s-au vândut foarte bine, se vând în continuare şi lucrul acesta nu a făcut decât să ne încurajeze în lansarea acestui al treilea produs, un vin alb, care se adresează doamnelor şi domniţelor. De altfel, produsul în sine are legătură, ca şi istorie, cu Curtea Domnească din Târgovişte şi nu întâmplător l-am denumit Nunta domniţei, pentru că  în spatele produsului se află o poveste interesantă a uneia dintre fetele lui Constantin Brâncoveanu, iar scena care ne-a inspirat este redatăîn Biserica Mare Domnească, scenă pe care o regăsim şi pe etichetă, încă un motiv pentru a ne promova valorile, aici la Târgovişte”, spune Ovidiu Cîrstina, directorul Complexului Muzeal. Atât acest vin, cât şi cel lansat anul trecut de Complexul Muzeal Curtea Domnească vor fi lansate pe piaţă, iar, confrom contractului cu producătorul, o parte importantă din cifra de încasări va ajunge la muzeu.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media