În cursul zilei de astăzi, 03 februarie a.c., mai multe echipaje de poliție, pompieri și medici au intervenit în cazul unui eveniment rutier petrecut pe Drumul Național 72, pe raza localității Picior de munte. Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 51 de ani ar fi pierdut controlul volanului autovehiculului pe care-l conducea și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma incidentului, atât șoferul, cât și o pasageră în vârstă de 50 de ani, dar și un minor în vârstă de 5 ani au fost răniți fiind transportați la spital.
„În această după-amiază, 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Uliești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma evenimentului, șoferul și doi pasageri, respectiv o femeie, de 50 de ani și un minor, de 5 ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.