kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Un bărbat beat, aflat într-o căruță, a ajuns la spital în urma unui accident rutier

În cursul serii trecute, 1 februarie a.c., în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Sălcioara, cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul județean 701.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat, de 33 de ani, din comuna Sălcioara, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 701, în afara localității Braniștea, din direcția Moara Nouă către Braniștea, ar fi intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală condus de un bărbat, de 64 de ani, din comuna Stoenești.

În urma evenimentului, bărbatul de 64 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Totodată, cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, conducătorul vehiculului cu tracțiune animale prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media