Din informațiile existente, bărbatul, în vârstă de 62 de ani, conducea autoturismul pe un drum de exploatare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț.
La fața locului au intervenit o autospecială de pompieri și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dâmbovița. Medicii însă nu au mai putut face altceva decât să constate decesul bărbatului.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.