Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Turiștii rătăciți in Leaota au fost salvați, la limită. Nu ar fi rezistat peste noapte în viscol

Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița aflată la Baza de salvare montana Peștera a fost alertată în data de 22 ianuarie 2023 în jurul orei 15:40, să intervină în sprijinul a doi turiști din Brașov.

„Date fiind condițiile meteo nefavorabile (ninsoare, vânt, ceață), stratului nou de zăpadă depus și vizibilității scăzute o dată cu lăsarea întunericului aceștia s-au abătut de la traseul marcat, necesitând intervenția promptă a salvatorilor.
Echipa de prim răspuns, formată din doi salvatori montani, a pornit către zona specificata de turiști (muntele Răteiu, Masivul Leaota), alegând cel mai rapid traseu. Din cauza intemperiilor și a stratului de zăpadă depus, aceștia au ajuns la victime în jurul orei 21:00. Ceața deasă și vântul puternic puteau să fie fatale pentru cei doi turiști dacă nu erau găsiți la timp, aceștia nu aveau nici o șansă să supraviețuiesc până dimineata.
Acțiunea de salvare s-a încheiat la 23:30 când cei doi împreună cu salvamontiștii au ajuns la cabana Brătei unde aveau parcat autoturismul.
Specificam faptul că turiștii nu aveau afecțiuni medicale, erau extenuați, deshidratați și speriați, dar o dată cu vederea salvatorilor starea lor s-a schimbat în bine. Pe întreg parcursul operațiunii de căutare/salvare, echipa de salvatori a menținut permanent legătura cu ei.

Îi rugăm pe turiştii ce doresc să ajungă în zona montană a județului Dâmbovița, să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor si condițiile meteo.
Solicitați cu încredere sprijinul Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița” a precizat Deaconescu Ștefan Răzvan, șeful Serviciului.

În zona montană a județului Dâmbovița pentru următoarele zile este pericol ridicat de avalanșă.

Telefoane utile:

Salvamont Salvaspeo Dâmbovița: 0726.686.685

Dispeceratul Național Salvamont: 0725.826.668 ( 0salvamont)

Sef Serviciu:
Deaconescu Stefan Razvan

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media