Ceea ce până acum putea fi numită „stațiunea-vedetă” a litoralului românesc, astăzi a ajuns aproape pustie și chiar aproape inutilă pentru turism. Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la DC NEWS Corina Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO din Constanța, vorbește deschis despre toate problemele pe care le-a creat proiectul pentru lărgirea plajelor în stațiunea Mamaia.
Pentru că porțiunea nouă de plajă aparține Apelor Române, operatorii comerciali nu au voie să amplaseze șezlonguri, umbrele sau alte facilități pentru turiști. Mai mult, până la 1 iulie operatorilor comerciali nu li se cedaseră spre utilizare nici fostele plaje. Astfel, turiștii nu se pot bucura de mare decât de la 200-250 de metri distanță.
Turiștii nemulțumiți de actualele condiții, mai ales de pericolul la care se expun în apă, aleg tot mai des alte stațiuni. Turismul din stațiunea Mamaia depinde acum doar de decizia celor de la Apele Române, iar aceștia nu par să fie dispuși să discute cu operatorii comerciali din stațiune.
Găsiți AICI întregul interviu despre problemele majore de pe litoral.