kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Tradiții: Alege-ți baba ca să vezi cum îți e firea sau cum îți va fi anul!

Una dintre cele mai cunoscute tradiții românești este pusul Babelor. Babele de martie vestesc venirea primăverii. Legenda spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe sa-si dea jos cele 9 cojoace, câte unul în fiecare zi și astfel în fiecare zi se face puțin mai cald, iarna lăsând loc primăverii.

În calendarul roman anul începea pe 1 martie, astfel că Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se considera hotar între anotimpul friguros și cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia își împlinește destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaștere. Aspectul instabil al vremii din această perioadă este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.

În popor, de pe 1 până pe 9 martie fiecare îsi alege o zi sau mai bine zis o babă, iar cum va fi vremea în acea zi se spune că așa este si firea omului respectiv sau cum este vremea în acea zi așa va fi și următorul an pentru respectiva persoană. Dacă vremea este frumoasă și soarele strălucește acel om este voios și bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor. Dacă în schimb este vreme rea atunci acela nu este un om bun la suflet. Tot în tradiția româneasca se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăție.

Pentru alegerea babei, există două metode. Una este aceea de a-ți alege o zi oarecare între 1 și 9 martie. Cealaltă metodă este de a-ți alege baba în funcție de ziua de naștere. Dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă. Dacă data nașterii este formată din două cifre atunci se adună cele două cifre.
Pe lângă mit și tradiții, mai există credința că Baba Dochia și-a luat numele de la Sfânta Muceniță Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media