În perioada 15-18 august a.c., la Brașov, a avut loc cea de-a VII-a Ediție a Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice, tema de anul acesta fiind Legendele istorice.
La eveniment a fost prezent și ilustratorul târgoviștean Cristian Stanciu cu o lucrare dedicată Legendei Meșterului Manole. Banda desenată la care Cristian a lucrat singur timp de două luni a fost premiată în cadrul Festivalului, alături de alte 5 lucrări.
Vasile Lupașc, unul dintre editorialiștii Gazetei, a fost și el prezent la eveniment pentru a-l susține pe Cristian, cei doi colaborând în cadrul mai multor proiecte, realizând împreună inclusiv o carte de colorat cu tematică istorică.
Cristian Stanciu se folosește de pasiunea lui pentru benzi desenate și ilustrații pentru a-și transforma orele de istorie în adevărate bucurii pentru elevii săi.
„Lumea se plânge că lecțiile (de istorie) sunt plictisitoare. Eu încerc să le fac mai puțin plictisitoare, folosind desene proprii. În multe cazuri, direct pe tablă. (…) Nu fac niciun efort. Doar îmi imaginez că acolo, într-o bancă, ar putea fi copilul meu care ar putea să învețe cu drag, nu cu silă. Și fac asta pentru că îmi place”, ne-a mărturisit Cristian.
Portretul lui Cristian îl puteți găsi AICI!