Deși lucrările nu au durat foarte mult, traficul a fost foarte îngreunat pe strada Lt. Stancu Ion fiind una dintre cele mai circulate străzi ale Municipiului Târgoviște. astăzi, 14 noiembrie a.c., primarul orașului, Cristian Daniel Stan, a anunțat că lucrările au fost finalizate în totalitate.
Aceste lucrări au presupus turnarea a două straturi de asfalt, refacerea trotuarelor și refacerea și îmbunătățirea canalizării din zonă. În prezent, au fost refăcute inclusiv marcajele rutiere.
Întregul cost al lucrărilor ca în cazul multor altor investiții din Municipiul Târgoviște, a fost asigurat din fonduri europene.