O decizie a Arhiepiscopiei Târgoviște generează nemulțumire în rândul comunității bulgare din municipiul Târgoviște. Comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod este una din cele mai importante comunități bulgare din România și păstrează nealterate tradiții din 1850 când bulgarii au cumpărat terenurile aflate la periferia municipiului. Unele dintre tradiții s-au pierdut și în Bulgaria, fiind păstrate doar în comunități izolate.
Nemulțumirea bulgarilor târgovișteni este generată de mutarea orei pentru slujba de Crăciun. În ultimii 162 de ani, în biserica Sfântul Nifon unde sunt arondați credincioșii bulgari, slujba a avut loc la miezul nopții. Obiceiul are legătură cu faptul că bulgarii nu sacrifică porcii înainte de Crăciun, în dorința de a ține tot postul dedicat sărbătorii. După slujbă, în dimineață de Crăciun, bulgarii târgovișteni sacrifică animalele și petrec cu familia această sărbătoare. Arhiepiscopia a decis că slujba nu mai poate avea loc la miezul nopții ci în dimineața de Crăciun, ca în restul parohiilor.
Bulgarii prin asociația Zaedno au transmis o rugăminte Arhiepiscopiei pentru ca obiceiurile comunității să nu fie stricate. Reprezentanții asociației au arătat că până și în perioada comunistă, obiceiurile comunității au fost respectate de autorități, inclusiv slujba de la miezul nopții.
Într-un răspuns al Arhiepiscopiei Târgoviște aceasta rămâne de neclintit. Totuși permite slujba de la ora 5:00. Explicația Arhiepiscopiei ar fi că prin mutarea orei la slujbă ar veni mai multe persoane și mai mulți tineri.
„Raspunsul Arhiepiscopiei aparent logic si conciliant loveste puternic in obiceiurile si traditiile comunitatii bulgarilor Targovisteni. Punctul de vedere al Asociatie ZAEDNO este acela ca s-a luat aceasta decizie fara a se cunoaste istoria comunitatii si a obiceiurilor ei” a transmis Asociația Zaedno pe site-ul comunității.
Reprezentanţii comunităţii nu vor renunţa, însă, la apărarea obiceiurilor. Vor prezenta cazul lor Grupului minorităţilor din Parlamentul României, de la care aşteaptă sprijin.
imi doresc ca Biserica Ortodoxa sa nu mai primeasca ajutor de la guvern si sa fie nevoita sa se intoarca printre enoriasi , unde ii este locul . Poate atunci oamenii vor fi ascultati. Cand se strange contributia la biserica sunt buni enoriasii , in rest nu se aude glasul lor in fata mai marilor bisericii!
Înalt prea sfinția sa Nifon este cel mai hot personaj din viața mea. Am învățat la seminarul din Târgoviște și am avut neplăcerea de a-l cunoaște personal ca spun sincer ca acest „prea inalt ” are în cap numai ochiul diavolului (bani)
Uite asa am din ce in ce mai putin respect pentru Arhiepiscopia Targovistei. Locuiesc in zona si marturisesc ca anul acesta nu voi merge la slujba de la miezul noptii, din solidaritate fata de bulgarii targovisteni.