Lupta aprigă de care vă vorbeam ieri pentru conducerea administrației locale târgoviștene:
VEZI şi: AGITAŢIE MAXIMĂ LA PRIMĂRIA TÂRGOVIŞTE! SE CAUTĂ UN TRĂDĂTOR
a continuat astăzi și prin intermediul presei locale. De la primele ore ale dimineții, PSD prin Adrian Țuțuianu „a strigat hoții”, aruncând acuzații cu privire la cumpărarea votului în Consiliul Local Municipal, ce va avea loc mâine, 5 februarie de la ora 8:30. Țuțuianu a precizat sume și lideri care ar fi cumpărat voturi, fără a preciza însă și care ar fi scopul unor asemenea gesturi.
„Mai mulți consilieri locali municipali din PSD sau din alte partide politice au fost chemați la discuții de liderul unui partid politic local (ulterior a precizat că este vorba de liderul UNPR) și li s-au oferit sume de bani de 10-15 000 de euro pentru a vota în Consiliul Local. Atrag atenția prefectului și voi face și scris să participe la ședința CLM pentru că li s-a cerut consilierilor din anumite partide politice să-și numeroteze buletinele de vot ceea ce anulează practic votul secret. Aici, nu mai e de joacă! Astea sunt infracțiuni de dare și luare de mită conexe faptelor de corupție și liderul politic respectiv trebuie să știe asta! …Trei consilieri PNL au discutat cu mine. N-am discutat cu ei să facem înțelegeri, ci pur și simplu mi-au spus că au fost chemați și li s-au oferit sume de bani să voteze într-un anume fel, de către același lider!” este declarația cu care Țuțuianu aruncă o suspiciune de corupţie asupra tuturor consilierilor locali.
În funcție de votul de mâine, dacă PSD va pierde majoritatea, liderul Țuțuianu va putea spune public, în urma declaraţiilor, că este efectul cumpărării de voturi, dacă PSD va rămâne la putere, cel mai probabil va explica cum a dejucat niște planuri obscure. Interesant va fi și rolul prefectului Marinescu, căruia fostul său șef politic i-a cerut să ia parte la ședința de la Consiliul Local Municipal Târgoviște și care, cel mai probabil, nu va îndrăzni să lipsească.
Mâine în Consiliul Local se confruntă două tabere politice egale, teoretic, ca număr de combatanți: 10 în jurul PSD, 10 în jurul PNL, pentru alegerea unui nou viceprimar și delegarea atribuțiilor de primar. La prima vedere tabăra PSD este în avantaj, unii dintre liberali depinzând de puterea locală prin funcțiile deținute.
Reacțiile UNPR și PNL
Ulterior acuzațiilor, Dumitru Miculescu a reacționat printr-un comunicat de presă, în care îi cere liderului PSD să nominalizeze persoanele implicate:
„Faţă de afirmaţiile calomnioase, denigratoare şi repetate aruncate în spaţiul public de către preşedintele
PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, îi cer acestuia să nominalizeze public următoarele:
- Cine este liderul UNPR care ar fi făcut promisiuni de oferire de sume de bani sau alte avantaje în scopul declarat de Adrian Ţuţuianu, anume oferirea de sume cuprinse între „10 000 şi 15 000 de euro pentru a vota în Consiliul Local Târgovişte”.
- Cine sunt persoanele cărora li s-au promis sau remis sume de bani sau alte bunuri şi ce funcţii deţin acestea.
Dacă președintele PSD Dâmbovița deține asemenea informații și nu le pune la dispoziția organelor abilitate, preferând să otrăvească cu ele spațiul public pentru a prejudicia imaginea UNPR și a liderilor săi, atrag atenția că omisiunea denunțării unor fapte penale este pedepsită de Codul Penal. Asta dacă nu cumva, alții sunt cei care amenință și oferă beneficii, arâtând cu degetul spre UNPR pentru a distrage atenția de la jocurile politice din spatele ușilor închise. Autoritățile competente îi pot întreba direct pe unii dintre consilierii PNL, de exemplu: Claudiu Dumitrescu, Pavel Babeu sau Livia Mocanu, dacă le-a oferit cineva bani, funcții sau avantaje, sau dacă sunt sau au fost amenițați. Așa cum la fel de bine ar putea fi întrebați toți cei 20 de consilier locali. UNPR nu are, la acest moment, reprezentant în Consiliul Local Municipal Târgoviște, dar va urmări cu atenție, la fel ca întreaga opinie publică, dinamica votului de mâine, 5 februarie 2016, în cadrul forului amintit.”
Preşedinte al UNPR Dâmboviţa,
DUMITRU MICULESCU
Și PNL a reacționat prin purtătorul de cuvânt al organizației liberale, Gabriel Plăiașu, citat de db24news.ro:
„Niciun coleg de-al meu consilier municipal nu a venit să semnaleze la partid așa ceva. Eu zic să fim extraordinar de prudenți pe marginea acestui subiect. Am sentimentul că, da fiind faptul că ne aflăm cu o zi înainte de ședința de Consiliu Municipal, se încearcă tot felul de diversiuni. Domnul Țuțuianu n-a fost niciodată străin de asemenea manevre politice, face parte din regula jocului, însă, eu aș trata cu prudență subiectul. Nu pot să cred că am colegi în partid care să se ducă la un alt partid politic concurent să se lase mituiți, iar dacă domnul Țuțuianu știe ceva pe marginea acestui subiect ar face bine să sesizeze organele competente.”
Babeu si Dinu Livia nu sunt ai psd-ului nu sunt la compania de apa de ce mai striga psd-ul hotiiii cand ei sunt cei care mituiesc .
Tipic pentru PSD.Mai era un lider (acum putin arestat) care arata cu degetul spre altii ca ar da ,ar face ,numai el era Fecioara Maria ! Nimeni din politicienii damboviteni se pare ca nu a inteles nimic din ce a vrut strada dupa Colectiv.
toți îi cumpără pe toți, la nivel central peneliștii îi acuză pe pesediști după semnarea protocolului cu „(dez)interesul național”, telenovelă fecaloidă (ai noștrii sînt fruncea!) fără de sfîrșit
m-am săturat de saltimbancii ăștia
să fugi de ei ca dracu’ de tămîie 🙁