kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Târgoviște, orașul cărților! 15 edituri își prezintă oferta în cadrul unui nou Salon Editorial

 Salonul Editorial Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, care deschide în mod tradițional manifestările prilejuite de Zilele Târgoviștei, are și în acest am un program variat cu lansări de carte, dezbateri, momente artistice. 15 edituri își prezintă cărțile în fața publicului târgovișten. În premiera, anul acesta, participa și editura Nomina. Celelalte edituri sunt: Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei; ART; Bibliotheca; Cetatea de Scaun; Corint; Curtea Veche  Publishing; Eikon; Niculescu; Paralela 45; Trei; Tritonic; Valahia University Press și Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte (instituție editoare).

“Salonul Editorial deja a devenit un pilon al Zilelor Cetății”, a transmis Agnes Erich, directorul Bibliotecii Județene “I.H. Rădulescu” Dâmbovița, la deschiderea evenimentului.

„Este un eveniment normal, aș spune eu, ca Zilele Cetății să debuteze cu Salonul Editorial pentru că Târgoviștea este o cetate a culturii românești, este o cetate a tiparului și de aceea cred că există și o simbolistică aparte dincolo de faptul că, iată, Zilele Cetății încep cu acest eveniment. Este o declarație și o asumare a faptului că prețuim, iubim cartea scrisă și tipărită și îi prețuim pe cei care sunt implicați.”  – Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

„ Municipiul Târgoviște are o tradiție remarcabilă în cultură și educație, iar acest salon îi apropie pe cititori de autori și de lumea cărților. Îi încurajez mai ales pe tineri să descopere bucuria lecturii – pentru că o carte bună poate deschide orizonturi pe care tehnologia nu le va putea înlocui niciodată.

Vă invit să treceți în număr cât mai mare pe la Salonul Editorial, să vă bucurați de frumusețea cărților și de toate evenimentele din cadrul Zilelor Cetății.

La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!” – Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

 salonul editorisl (2)  salonul editorisl (4) salonul editorisl (5) salonul editorisl (6)

salonul editorisl (6) 543433614 1100232935628489 8078457105443083722 n

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media