Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Târgoviște, oraș martir în care martirii stau cu susu-n jos pe monument, iar revoluționarilor le pasă cine depune primul coroane de flori

Din an în an ziua comemorării celor morți în Revoluția din decembrie 1989 devine un moment al gesturilor fade și false. Târgoviștenilor de rând nu le mai pasă demult și nu participă la momentul organizat în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște. Nu au de ce, pentru că nu există o preocupare reală ca memoria celor pe care discursurile îi numesc în această zi „eroi” sau „martiri” să supraviețuiască în mentalul colectiv. Poate cei mai interesați ar trebui să fie revoluționarii, care-și apară privilegiile în primul rând raportându-se la jerta celor care au pierit atunci. Dar, și ei au alte preocupări. De exemplu, cine depune primul coroana. La evenimentul organizat în această dimineață, revoluționarii au ținut una și bună: ei să fie primii la gesturile fade. Au amenințat chiar cu boicotarea sau huiduirea ceremoniei, ignorând legea care spune clar care este ordine în care se depun coroanele. În schimb, de ani de zile nici unul nu a luat poziție pentru simplu fapt că monumentul la care se grăbesc să fie primii cu flori pe 22 decembrie și pe care sunt scrise numele celor morți pentru libertate, are două fețe, pe una din ele martirii stând cu sus-n jos pe monument. Este placa scrisă inițial în  mai 1991, la inițiativa unui grup de creștini, sub îndrumarea preotului I. Ceaușu de la Biserica Albă. Ulterior, numele au fost gravate și lista completată și pe cealaltă față a monumentului, după ridicarea post mortem în grad. Se pare ca nu s-a găsit o bucată nouă de marmură așa că au reciclat-o pe aceasta. Multe dintre nume sunt incomplete sau prescurtate față de varianta inițială. La un moment dat placa se putea roti, dar acest lucru nu mai este posibil acum. Poate se va găsi în viitor o bucată nouă de marmură pe care să numele eroilor să fie scrise corect și complet…. Ar putea chiar revoluționarii să se ocupe de asta.

monumentul eroilor revolutiei

Municipiul Târgovişte a fost declarat oraş martir prin Legea 138 din 19 decembrie 1994. La Târgovişte şi-au pierdut viaţa mai multe persoane în momentele tulburi de după fuga lui Nicolae Ceauşescu.

Prima persoană a murit în seara de 23 decembrie. Aurel Simion, 39 de ani, lucra ca lăcătuş mecanic la Întreprinderea Comercială de Stat pentru Mărfuri Industriale şi făcea parte din Gărzile Patriotice.  A fost lovit în cap de un proiectil.

Unul dintre cele mai absurde cazuri de deces prin împuşcare din Târgovişte s-a petrecut în unitatea militară 01378, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Locotenentul Nicolae Stoica avea 24 de ani şi credea că luptă cu teroriştii. A sfârşit însă împuşcat de un coleg de la o unitate militară din Ploieşti, venit să întărească dispozitivul de apărare.

În după-amiaza de 24 decembrie aveau să mai moară două persoane: Paris Iclodean, 25 de ani, sudor la Autobaza Târgovişte şi militar în termen, şi Ştefan Munteanu, de la UM 01417, unitate în care se aflau, sub pază, soţii Ceauşescu. Un tir nimicitor a fost declanşat asupra Liceului industrial nr. 2, sub influenţa zvonurilor despre existenţa unor terorişti. De fapt a avut loc un schimb de focuri între mai multe grupuri de militari, aflaţi sub comanda colonelului Kemenici.

Pe lista eroilor fugurează şi:

BARBU Mihai, soldat în termen, a fost împuşcat la Târgovişte.

CHIRIŢA Necolae-lon, soldat MApN, a fost împuşcat la Târgovişte.

CRISTEA Adrian, născut în 25.08.1969, militar în termen la UM 01842 Titu, a fost omorât în 22 decembrie 1989 şi înmormântat la Târgovişte.

DASCĂLU Toma-Sorin, 20 ani, militar în termen, a fost ucis la Târgovişte.

DRAGOMIRESCU Mihai-Liviu, născut în 10.10.1961, It. maj. la UM 01842 Titu, a fost împuşcat la Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie 1989.

FLORIAN Grigore-lulica, soldat în termen, a fost împuşcat la Târgovişte, în 24 decembrie 1989.

MATEI Cristian-Petrişor, născut în 24.02.1969, sergent la UM 01842, a fost împuşcat la Târgovişte, în 24 Decembrie 1989 şi înmormântat în com. Butoiu-Dâmboviţa.

NEGULICI Valeriu, militar la UM 0865 Câmpina, a fost împuşcat în masacrul de la Aeroportul Otopeni din dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 şi dus la Târgovişte unde a fost înmormântat.

OPRESCU Adrian, maior, a fost împuşcat la Târgovişte în decembrie 1989.

PUIU I. Petre, născut în 11.09.1969, militar în termen, slt. p.m., a fost împuşcat la Târgovişte în 24 decembrie 1989.

ROTARU Sorin, soldat în termen, a fost împuşcat şi înmormântat la Târgovişte.

SIMA Gabriel, 19 ani, militar în termen, a fost împuşcat la Târgovişte în 24 decembrie 1989.

STANICĂ Ilie, 21 ani, caporal, a fost împuşcat în decembrie şi se găseşte trecut pe tabelul eroilor din Târgovişte.

STOICA Mircea-Nicolae, locotenent MApN, a fost împuşcat la Târgovişte în 24 decembrie 1989.

MUNTEANU Mircea-Ştefan, militar în termen la MApN, a fost împuşcat la Târgovişte în 24 decembrie 1989.

monumetul eroilor revolutiei

Şi dictactorul Ceuşescu a sfârşit tot la Târgovişte, fiind prins şi încarcerat în Cazarma Unităţii Militare din zonă Gării Târgovişte Sud. Aici, după un proces înregistrat şi difuzat ulterior de Televiziunea Română, pe 25 decembrie 1989, un pluton de execuţie punea capăt celor 24 de ani de “victorie” comunistă.

ceausescu-executie

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media