kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTE: Doi bărbați au bătut un șofer care le-a acroșat căruța cu o semiremorcă

La data de 12 iulie a.c., pe strada Șoseaua Găești din municipiul Târgoviște, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. 

 

Din primele cercetări efectuate de polițiștii a rezultat că un tânăr de 20 de ani, în timp ce ar fi condus un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ar fi efectuat un viraj către dreapta, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală, cu partea laterală a semiremorcii.

 

O pasageră din vehicul, în vârstă de 15 ani, a fost transportată la spital.

 

După producerea evenimentului, doi tineri, de 18 și 21 de ani, care s-ar fi aflat în atelajul hipo, l-ar fi agresat fizic pe conducătorul ansamblului de vehicule rutier, ulterior, plecând de la fața locului.

 

Conducătorul auto a fost examinat medical la Serviciul de Medicină Legală.

 

De asemenea, cei doi bănuiți au fost identificați de polițiști, fiind conduși la audieri.

 

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, la data de 12 iulie a.c., persoanele respective au fost reținute pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

 

Tot pe parcursul zilei de ieri, față de cei doi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe.

 

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media