În perioada 06-12 iulie a.c, în intervalul orar 05:30 – 09:30, se vor desfășura acțiuni de dezinsecție în Municipiul Târgoviște, inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom. Conform declarațiilor primarului Municipiului, Cristian Daniel Stan, programul acțiunilor de combatere a dăunătorilor nu va fi modificat decât în cazul unor fenomene meteo extreme, precum grindina sau vântul puternic.
Substanțele utilizate în acest proces nu sunt toxice pentru oameni, dar pot dăuna animalelor și, mai ales, albinelor. Primarul Municipiului le recomandă apicultorilor să țină albinele închise pe perioada desfășurării procesului, ori să le mute la cel puțin 10 km de zonele vizate. De asemenea, acesta solicită cetățenilor să evite consumul fructelor direct din pom, dar și pășunatul în apropierea zonelor vizate.