ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA  DE  MARȚI  – Daniel  TACHE: Oaia și lupul

Și a fost 1 decembrie. Ca în fiecare an, Arcul de Triumf, paradă, politicieni, mulțime. Și tot ca în fiecare an, m-am întrebat de ce 1 decembrie și nu 24 ianuarie sau, și mai bine, 9 mai. În cele din urmă, va trebui să-i recunoaștem lui Kogălniceanu rolul crucial în făurirea statului român modern. Dar mai ales m-am întrebat de ce pe sub Arcul de Triumf trece doar armata, iar nouă, celor care am rămas în România și murim pentru ea cu fiecare secundă care trece, ne este rezervat doar rolul de spectatori. Că începe să mi se facă dor de manifestațiile ceaușiste. Aduși cu forța sau nu, la acelea participam și noi, eram și noi băgați în seamă. La aceste întrebări și la multe altele, mi-a răspuns, dintr-o înregistrare veche, Pitiș: Într-o zi, un lup a mâncat o oaie.

După deceniile de împliniri mărețe ale Epocii de Aur, astăzi trăim vremuri epopeice. Să mai zică cineva că grecii antici nu aveau dreptate! Încleștarea pe viață și pe moarte de pe scena politică, încleștare ce amenință să coboare și în stradă, este dublată, în ultima vreme, de încăierarea nu mai puțin tensionată dintre cele două animale sacre ale imaginarul românesc, oaia și lupul.

Oaia, statuia vie a lui Daea. Hazul provocat de zicerile domnului în cauză nu este cu totul lipsit de însemnătate pentru modul în care am ales să ne reinventăm. Sunt convins că, pe parcursul primelor decenii ale secolului trecut, aceleași ziceri ar fi stârnit nu zâmbete, ci priviri aprobatoare, ba chiar și unele pline de admirație. Vasăzică, iubirea nu este o legătură pozitivă, nu este o normă de conducere în metafizica religioasă a Răsăritului, ci este pur şi simplu o valorificare a ta în mijlocul celorlalţi. Şi cum toţi suntem păcătoşi, noi avem ceea ce numeşte Răsăritul o comunitate în păcat. Noi suntem fraţi prin păcat, nu pentru că suntem creaturile aceleiaşi divinităţi, ci prin coruperea spiritului prin unirea cu materia, declama Nae Ionescu prin 1923, de la catedra Facultății de Litere și Filozofie (Cursul de filozofie a religiei). O asemenea gândire pretins ortodoxă, în care păcatul devine dacă nu o virtute, măcar un element identitar, trebuie să-i fi inspirat pe cei care începuseră deja să se înhăiteze pentru a cânta moartea, dar nu cea creștină, simbolică, veritabil triumf al vieții prin biruința asupra păcatului, ci cealaltă, cea mai scumpă nuntă dintre nunți (Radu Gyr), moartea legionară. Și trebuie spus aici că, din păcate, Nae Ionescu și-a găsit nu puțini discipoli printre teologii români. După cum nu puțini preoți ortodocși au împărtășit, la vremea respectivă, convingeri legionare. Unii le mai împărtășesc și astăzi. Să sperăm, tot mai puțini.

Acesta este contextul în care strania frumusețe a Mioriței, datorată în parte contribuției lui Alecsandri, a fost pusă în slujba unei ideologii care, ambalată drept creație autohtonă, respectând adică litera tradiției și credinței ortodoxe, rămânea cu totul străină spiritului acestui popor. Și nu puțini lupi deghizați oportunist în miei au utilizat și au abuzat de textul Mioriței pentru a-și justifica opțiunea politică. Urmarea? Așa cum se întâmplă nu de puține ori, compromiterea „exegeților” a sfârșit prin a compromite textul, prin a-l arunca în derizoriu. Resuscitată de propaganda naționalist-ceaușistă în numele unei atitudini senine ce amintea musai de modul în care dacii îi râdeau morții în nas, Miorița nu a mai convins pe nimeni.

Așa se face că mioritic a devenit sinonim cu indiferent, neimplicat, fatalist. Cred sincer că astăzi, când interpretarea s-a eliberat din chingile zgurilor ideologice, Miorița ar trebui reconsiderată. Deocamdată, singura reconsiderare (amuzată) de care a avut parte miorița, evident, cu excepția redefinirii metaforice propuse de domnul Daea, a fost prilejuită de scufundarea unei nave-spion rusești de către un cargo ce transporta oi românești.

Cert este că miorița nu mai corespunde, deci avem nevoie de un alt brand de țară. Care să fie, care să fie? Francezii au cocoșul galic, americanii au vulturul pleșuv, spaniolii au taurul, sud-coreenii au tigrul, englezii au vulpea, rușii au ursul. Să avem și noi un animal mai de Doamne-ajută. De exemplu, lupul. Dar nu orice lup. Lupul dacic. Care, trebuie spus, nu este chiar un lup. Are doar cap de lup, corpul îl are de șarpe, dar acoperit cu solzi de pește. Pe scurt, lupul nu este lup, ci balaur. Precum balaurul pe care îl ucide Sf. Gheorghe în legende și icoane. De unde se naște, firesc, întrebarea: adoptarea balaurului drept brand național ar putea să însemne că ne întoarcem la păgânism? Și Biserica ce zice? Măcar în blana oii, cât era ea de oaie, găseai încurcate o grămadă de referințe biblice. Pe când balaurul?! Sau poate că, în cele din urmă, chiar ne definim drept stat laic?!

Balaurul, adică dragonul. Ar putea să ne amintească de Ordinul Dragonului, cel al cărui membru a fost Vlad al II-lea Dracul. Ptiu, cuvântul acesta, „dracul”, nu sună bine. În plus, Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, a fost transformat de irlandezul Stoker în vampir. Dacă ar fi fost măcar vârcolac… Zic să uităm de asta. Sunt doar niște nuanțe! Dacă e lup, e lup. Nu trebuie să fie dacic. Poate fi unul dintre lupii dobrogeni, îmblânziți de Sf. Andrei, acest Orfeu creștin. Că tot este Sf. Andrei ocrotitorul României. Sau poate fi românesc, născut din împerecherea lupoaicei romane cu lupul albastru din legendele turcești. Occident și Orient.

Orice ați spune, dând identitate vizuală companiei Bitdefender sau exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, lupul chiar spune ceva despre noi. De exemplu,  că homo homini lupus est. Deloc întâmplător, aceasta este și una dintre expresiile de la care pornește Thomas Hobbes pentru a demonstra necesitatea încheierii contractului social. În ultimă instanță, pentru a justifica apariția statului. Dacă transformând lupul în brand național, noi, românii, am înțelege că statul nu este o entitate ce plutește hieratic pe deasupra României, entitate ce trebuie îmbunată pentru a nu se manifesta mai arbitrar decât zeii din tragediile antice, dacă am înțelege că statul suntem noi și că banii ce alcătuiesc bugetul nu aparțin celor care îi distribuie, ci ne aparțin nouă, motiv pentru care trebuie să cerem socoteală pentru modul în care au fost cheltuiți, dacă am înțelege că, plătind impozite și cedând libertăți, dobândim drepturi pe care trebuie să ni le apărăm și care trebuie să ne fie apărate, tot ar fi ceva.

Mi-e teamă însă ca, deghizată sub blana de lup, să nu se ascundă tot o oaie. Din obișnuință. Că tot din obișnuința și ciobanul din fabula recitată de Pitiș, când o oaie a mâncat o oaie, și-a luat pușca, a plecat în pădure, iar spre seară s-a întors cu lupul mort. Sau cine știe?!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media