E o campanie searbădă, anonimă și orașul e plin numai de El, peste tot, atârnând de la un stâlp la altul. Din când în când, iese din catacombe câte-o doamnă boită și aruncă vorbele, precum pescarii momeala puturoasă la marginea apei. Prietenul CULTURII DE SÂMBĂTĂ, domnul profesor Ovidiu IVANCU o spune foarte bine: În categoria „Inteligență de politician”, avem declarația dată de tanti Gabriela Firea, cetățeancă model care a decretat că un om este… mai complet când are copii și se ocupă de educația lor. Astfel, omul cu pricina e și un mai bun politician. Fără copii de care să te ocupi ești, adicătălea, în plus, ca un pește fără bicicletă! Însă, șoc și groază, breaking news, copilul doamnei Firea, de a cărui educație înțelegem că s-a ocupat intens chiar mamița lui personală, a reușit să obțină la bac următoarele rezultate: 1,2 la română, 5,15 la istorie si 3,6 la sociologie. Cum o fi să te trezești vorbind ca somnambulul în biserică?! Sper să nu mai dureze mult campania electorală… poate mă enervez și mă duc la vot… și n-aș vrea…
Ce să mai spui? Arome grețoase vin dinspre vorbele „purtătorilor de cuvânt”, e o toamnă pătată de frunzele putrezite mai trist decât altădată.
Se spune ca,,W. dottore”si-ar fi parasit sotia insarcinata in favoarea pupezei (ciudatenie a naturii) blonde. o fi crezut ca plodul e tot,,falso”ca si el.