Trăim vremuri tulburate de oameni vechi, e ca un blestem tot ceea ce ni se întâmplă. Oameni mărunți, din toate taberele puterii, hotărăsc pentru noi, o fac încrâncenați și cu ignoranța devenită lucru comun în jurul nostru. Am, de aceea, câteva gânduri, în aceste zile, care ar trebui să ne îndemne spre pace sufletească și spre liniște. Dacă se mai poate… Trecutul e un ținut înstrăinat, acolo toate lucrurile se petrec altfel. Ne vindecăm, învățăm să spunem ce gândim și, poate, să reușim. Închidem ochii și rămânem nemnișcați, fără să așteptăm ceva anume. Pe pământ nu există supraviețuire, ci doar consolări trecătoare. O secundă de lumină, apoi bezna… În pragul visului se țese, încet, un fel de amintire apăsătoare. Ne jucăm de-a leșinul, în brațele oricui… Părem egoiști, tocmai de aceea dimineața se strecoară mai încet în casele noastre. Clipele se termină și ele… Abia dacă reușim să spunem unde ne aflăm și cum încercăm să alegem între bine și rău. Pe cel de lângă noi, singurătatea îl neliniștește, dar îl și apără, i se pare că e părăsit de toți și se plimbă străin prin încăperile umede ale unei închisori. Ceea ce a fost, până ieri, un gând chinuitor a devenit, iată, o alinare. Căutăm un loc anonim, trăim sub semnul căldurii toride,iar soarele arde mai puternic decât speranțele noastre. Ceea ce se zărește dincolo de ziduri, prin crăpăturile rare, e amăgirea zilei de mâine și viitorul palid și îngândurat. Toate seamănă cu rânjetul satisfăcut al Revenitului!
Facebook
WhatsApp
TikTok
