Un eveniment de referință pentru lumea iubitorilor de cai va avea loc, sâmbătă, la Ziduri în comuna Odobești. Sute de crescători, din întreaga țară, își vor etala caii în comuna dâmbovițeană în cea de-a 5- ediție a târgului organizat de Daniel Negriloaia.
Jandarmii dâmbovițeni au anunțat că vor fi la datorie pe islazul satului Ziduril pentru a asigura siguranța participanților. Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor și prevenirea faptelor de natură antisocială.
Pe această cale, adresăm participanţilor la această manifestare publică următoarele recomandări preventive:
- să dea dovadă de un comportament civilizat;
- să respecte măsurile adoptate de organizator și ale structurilor de ordine publică pe timpul derulării evenimentului;
- să sesizeze, orice situație de pericol ori faptă antisocială, fie prin contact direct la patrulele de ordine și siguranță publică, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.