Vremurile dificile scot la iveală dorința oamenilor de a ajuta. Un târgoviștean, Florentin Dumitru Chițescu, este unul dintre cei deciși să treacă de la vorbă la faptă. Florentin se ocupă cu transporturile, dar este absolvent de inginerie. Împreună cu foști colegi de facultate, unii aflați peste hotare, au creat prototipul unei fabrici de măști de protecție. Instalația poate fi montată într-un container care poate fi mutat în funcție de necesități.
“Am 30 de ani, sunt un tânăr antreprenor care în colaborare cu alți amici ingineri colegi de facultate, atât din țară cât din Europa, am încercat să ne gândim și să găsim o posibilitate de a ajuta și noi în acest moment dificil pentru țara și pentru întreaga lume. Auzim zilnic la TV că marea problema în acest moment este lipsa echipamentelor medicale necesare și ca nu se găsesc pe piață.
Am descoperit că în România nu exista nimeni care să producă măști de protecție, indiferent de modelul de mască chirurgicală, FFP2 sau FFP3 așa că ne-am gândit să construim ceva care să le producă rapid și în număr mare. Ne-am documentat despre cum este făcută o mașina care produce măști si am adaptat un model ceva mai simplu, mai practic . O fabrică modulară de produs măști într-un container.” a declarat Florentin, pentru Gazeta Dâmboviței.
Instalația gândită de tineri poate produse atât măști simple, cât și FFPS 2 sau FFP3, doar prin schimbarea unei piese. Aceasta ar putea produce aproximativ 50.000 de măști pe zi, cu munca unei singure persoane care ar trebuie să încarce materialul. Proiectul este adaptat și pentru acele zone unde nu avem acces la electricitate pentru ca poate funcționa cu energie solară prin panourile care sunt puse pe container, fie prin conectarea la un generator. Ideea este sustenabilă ca instalație proprie a spitalelor, acolo unde există cel mai mare consum de măști.
Tinerii au nevoie de bani pentru a produce prima făbricuță. Ar putea fi gata în 6 – 8 săptămâni, cu un cost de 180.000 – 200.000 de euro. Pentru următoarele, costul de producție este mult mai mic.
“Știu că poate costul pare mare dar considerând faptul că statul are un cost de aproximativ 10 milioane euro pe an numai pentru achiziția de asemenea echipamente cu acest sistem am economisi mai mult de jumătate și am avea producție proprie. Nu ar mai fi necesar să importam, ba chiar am exporta pentru ca acest sistem permite o producție de aproximativ 50.000-60.000 măști zilnic. Acest proiect este deja înregistrat la OSIM și știm sigur că un alt sistem similar nu există.” a mai spus Florentin.
Deocamdată, au fost trimise email-uri cu datele proiectului instituțiilor statului, dar acestea nu au dat nici un răspuns. Inițiatorii nu au renunțat însă. Au reușit să urce proiectul pe platforma sprijina.ro pentru a strânge fonduri. În același timp, pe 24 aprilie vor avea o prezentare a proiectului la Comisia Europeană, atâta timp cât România ignoră ideea lor. Toate măștile, pe care le-ar putea produce, vor să le doneze spitalelor din țară.