Mihai este un tânăr târgoviștean care a demarat în urmă cu un an o mică afacere cu obiecte personalizate. De la începutul pandemiei, Mihai a căutat o soluție să ajute la efortul făcut pentru salvarea pacienților diagnosticați cu Covid-19. Așa s-a gândit să doneze profitul din vânzarea unor tricouri personalizate cu mesaje despre medici și efortul lor. Întreg profitul l-a donat spitalului județean, pentru nevoile acestuia în lupta cu Covid-19. Chiar dacă suma poate părea mică în comparație cu alte donații, este de lăudat gestul tânărului în condițiile în care micile afaceri sunt cele mai lovite de criză.
Mihai se gândește acum să realizeze măști personalizate cu filtre antibacteriene.