kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

SLOBOZIA MOARĂ: Tânăr reținut după ce a snopit în bătaie un bărbat de 57 de ani

  • Cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare

La data de 13 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției Nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Slobozia Moară, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că în cursul zilei de 12 iunie a.c., în jurul orei 07:20, doi bărbați, în vârstă de 32 și 57 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliul tânărului, din comuna Slobozia Moară, iar pe fondul unui conflict spontan s-ar fi agresat fizic reciproc.

Ulterior, bănuitul, ar fi exercitat acte de violență cu un obiect contondent asupra bărbatului de 57 de ani, provocându-i leziuni traumatice.

În urma conflictului, persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Tânărul, de 27 de ani, a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media